Potrivit unui sondaj făcut recent, sunt nemulțumiți de stagnarea salariilor, volumul de muncă în creștere ori lipsa oportunităților de avansare. Cei mai dispuși să facă o astfel de schimbare sunt bărbații care au în jur de 40 de ani și venituri mici.
Din angajații care au participat la sondaj, doar unul din 5 spune că, în ultima vreme, a obținut o mărire de salariu. Asta în timp ce 20% se plâng că veniturile lor au scăzut, iar 60 de procente afirmă că pachetul lor salarial a rămas neschimbat în ultimul an.
Este și cazul lui Claudiu, sudor instalator, care și-ar fi dorit o creștere pe măsura inflației. Salariul îl nemulțumește.
Claudiu Cărămidaru: „Față de situația care e în țară, față de costurile care sunt în piață, ar fi trebuit să fie mai mare”.
În același timp, volumul de muncă a crescut. Echipele sunt tot mai mici, iar sarcinile trebuie rezolvate toate.
Cristina Vajda: „Companiile încearcă să își reducă costurile, multe dintre ele vor să facă o pauză în recrutare. În cazul în care echipele sunt diminuate, da, munca în mare parte trece pe umerii celor care rămân”.
Acestea sunt și principalele motive pentru care o treime dintre angajați iau în calcul să-și schimbe locul de muncă. Emil este tâmplar și a studiat ofertele din piață pentru a schimba actualul job.
Reporter: „Ați căutat în alte părți?” Emil Fiskar: „Da, m-am uitat, da, am întrebat.”
Autorii cercetării recomandă echipelor de management să analizeze cu atenție volumul de muncă și să îmbunătățească pachetul salarial. Unele beneficii nu costă mult, dar sunt foarte apreciate de oameni. Tibor spune că, în cazul său, acestea au făcut diferența.
Tibor Pal: „Asigurare de viață, care e foarte importantă, bonuri de masă, poți să mergi la sală, ai o reducere substanțială. Am făcut niște analize în ultimul an și am scăpat de vreo 5 mii de lei, adică nu le-am plătit, erau incluse”.
Pe de altă parte, moralul oamenilor poate fi susținut prin gesturi de recunoaștere a efortului și succeselor, chiar dacă acestea sunt mici. La fel de mult contează și siguranța locului de muncă. 31 la sută dintre cei intervievați spun că acest aspect a scăzut.