O mașină de 20.000 de euro a fost confiscată de polițiști în Mehedinți. Ce nereguli au descoperit în urma unui control. FOTO

62578671
Politia de Frontiera Romana

Polițiștii de frontieră din Mehedinți au descoperit un autoturism căutat de autoritățile din Germania, la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I.

 

„În data de 28.09.2025, ora 14:30, la Punctul de Trecere al Frontierei Porțile de Fier I, județul Mehedinți, s-a prezentat pentru controlul de frontieră, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism, un bărbat, cetățean sârb, în vârstă de 35 de ani”, a precizat Poliția de Frontieră într-un comunicat.

Bărbatul a declarat că nu știa că autoturismul este semnalat pentru confiscare.

„La control, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport este semnalat în baza de date ca bun pentru confiscare, alerta fiind emisă de către autorităţile din Germania. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că nu știa faptul că mașina se află în atenția autorităților”, se mai arată în comunicat.

Autoturismul, estimat la o valoare de aproximativ 100.000 lei (19.697 euro), a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar cercetările sunt în curs de desfășurare, urmând ca la definitivarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62325904
Femeie ucisă de un tractor condus de un minor de 14 ani, în județul Neamț. O altă victimă a fost rănită
O femeie a murit după ce a fost lovită de un tractor condus de un minor de 14 ani, în localitatea Nistria, a anunțat luni Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.  
62578640
Un bărbat din Bistrița este cercetat după ce a încercat să își acopere prietenul care făcuse accident
Un bărbat de 31 de ani a încercat să îl acopere pe un altul care a produs un accident rutier în Bistrița, în urmă cu două săptămâni.
62452558
Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă în această săptămână, din cauza unor lucrări la reţeaua de termoficare
Aproape 800 de blocuri, mai mulţi operatori economici şi un punct termic industrial din sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 ale Bucureştiului rămân fără apă caldă în această săptămână, anunţă compania municipală Termoenegetica.