O italiancă a fost înjunghiată, în vacanță în România. Filmul din spatele agresiunii

×
Publicitate

Venită în vacanţă la iubitul ei, într-un sat din Suceava, o tânără de 24 de ani, din Italia, însărcinată în 4 luni, s-a certat îngrozitor cu sora partenerului ei. Şi într-o criză de furie, aceasta a înjunghiat-o!

Victima a fost operată de urgenţă, iar suspecta este reţinută pentru tentativă de omor. Femeia de 29 de ani a mai stat la închisoare, pentru tâlhărie.

Tânăra din Italia mai venise de câteva ori la partenerul ei, în comună Frătăuții Noi din Suceava. Sora bărbatului, aflată sub influenţa alcoolului, s-a înfuriat când italianca i-a reproşat că băuse, şi aşa a izbucnit scandalul.

Vasile Fodor, viceprimar comuna Frătăuții Noi: "Când am ajuns deja echipajele de poliţie erau la faţa locului au avut o altercaţie între rude cum ar veni, care s-a soldat cu înjunghierea, la fata asta care era în Italia şi locuia la noi”.

Martorii au sunat la 112 şi au cerut ajutor. Un echipaj de poliţie şi unul de la ambulanţă au ajuns repede acolo, şi au găsit-o pe femeia înjunghiată conştientă, în stare de şoc, pentru că pierduse mult sânge.

Suspecta se ascunsese în livada casei.

Ionuţ Epureanu, IJP Suceava: "La faţa locului fiind identificată o femeie de 24 de ani, cetăţean Italian, care prezenta o plagă înjunghiată, în zona spatelui. A fost identifcată şi agresoarea, o femeie din localitate, cumnata victimei.

Femeia ranita, însărcinată în 4 luni, a fost transportată de urgenţă la Iaşi, la spitalul Sf. Spiridon.

Dr. Ovidiu Popă, medic primar UPU Iaşi: ”S-a intrevenit chirurgical şi acum prognosticul vital este favorabil".

Tânăra a rămas internată la chirurgie, şi medicii spera că evoluţia sarcinii să nu fi fost afectată. Între timp, procurorii au reţinut-o pe suspectă şi cer arestarea preventivă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum a fost prins după un an criminalul Esterei, fetița violată și ucisă în Baia Mare

După mai bine de un an de anchete, un tânăr de 17 ani din Baia Mare a ajuns după gratii, suspectat că a ucis în chinuri o fetiţa de 5 ani, anul trecut.

Pompierii, chemați să salveze un cal dintr-un canal adânc. Cum a ajuns acolo

Mai bine de o jumătate de oră s-au chinuit pompierii din Vâlcea să salveze un cal căzut într-un bazin cu apă de 3 metri adâncime.

Preşedintele Universităţii Titu Maiorescu, reţinut. Infracțiunea pentru care e acuzat

Preşedintele Universităţii Titu Maiorescu, Iosif Urs, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.