Ani la rând, suspectii au furat mașini premium și de lux din mai multe state europene. Potrivit Poliției de Frontieră, numărul autoturismelor urmărite internațional depistate la granițele țării s-a dublat în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025.
17 autoturisme în valoare totală de aproape un milion de euro au fost recuperate în urma unei ample operațiuni desfășurate de Poliția Națională din Spania, împreună cu autoritățile de la noi.
Potrivit anchetatorilor, timp de doi ani, membrii grupării au furat mașini de lux din mai multe state europene. Le aduceau în România, unde le schimbau documentele, apoi le vindeau unor persoane care, în cele mai multe cazuri, nu știau adevărul.
În urma perchezițiilor făcute în București și Prahova, anchetatorii au găsit și zeci de mii de euro în numerar, dar și aproape o sută de chei auto. Între cele 28 de persoane reținute, zece au cetățenie română.
Potrivit Poliției de Frontieră, în primele luni ale acestui an, numărul autoturismelor furate sau urmărite internațional, depistate la granițe, s-a dublat. Ieri, la frontiera din Vaslui, a fost oprit un autoturism de lux căutat de autoritățile din Cehia. Valorează în jur de 150.000 de euro.
Hoții își perfecționează constant metodele pentru a face cât mai greu de identificat mașinile furate.
Bogdan Ghebaur - Purtător de cuvânt IGPR: „De cele mai multe ori vorbim de autoturisme de lux și de grupuri specializate în tranzacționarea acestora. Sunt persoane care se ocupă atât cu modificarea seriilor autoturismelor, cu modificarea sau falsificarea documentelor, iar mai departe sunt cei care se ocupă cu vânzarea lor.”
Deși, odată cu aderarea completă la spațiul Schengen, controalele permanente la frontierele interne au fost eliminate, polițiștii pot opri în continuare, în orice moment, vehiculele suspecte.
Corespondent PROTV: „Aproape o sută de mașini căutate de autoritățile din Europa au fost depistate la granițele României doar în primele cinci luni ale acestui an. Nădlac, Constanța Sud-Agigea, Sculeni, Stânca și Moravița sunt punctele de frontieră unde au fost descoperite cele mai multe. Iar principalele țări din care provin astfel de mașini rămân în continuare Germania, Franța și Italia.”