O fetiță de 4 ani din Cluj a scăpat teafără, după ce a căzut de la etajul trei

61995396
Pro TV

O fetiţă de patru ani a căzut, marţi, de la etajul al treilea al unui bloc şi a fost transportată în stare de conştienţă la spital.

"Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că un copil minor, în vârstă de 4 ani, a căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe strada Jiului din Cluj-Napoca. Fetiţa în vârstă de 4 ani aflată în grija bunicilor ar fi fost aşezată pe pervazul interior al ferestrei, rezemată de plasa de ţânţari. Aceasta a cedat, iar minora a căzut de la etajul trei pe pământ", informează IPJ Cluj.

Ea a primit asistenţă medicală şi a fost transportată la spital pentru investigaţii.

"Un echipaj de pompieri şi unul SMURD de terapie intensivă mobilă au intervenit pentru a gestiona o situaţie de urgenţă generată ca urmare a căderii de la înălţime a unei fetiţe (cca 4 ani) pe str Jiului din municipiul Cluj-Napoca. Fetiţa a primit asistenţă medicală de urgenţă şi a fost transportată în stare de conştienţă la spital. Fetiţa era deja în apartament, ea era conştientă şi plângea, în momentul când au ajuns pompierii, însă din ce spuneau persoanele aflate la locul evenimentului fetiţa a căzut pe pământ, fără să-i fie atenuată căderea", informează ISU Cluj.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62061078
Alertă pe Aeroportul Otopeni. Anvelopele unui avion au explodat la aterizare. FOTO
Anvelopele unei aeronave au explodat la aterizarea pe Aeroportul Henri Coandă din București.
62026892
Narcis Neaga a demisionat din fruntea CNAIR, la o zi după ce Dăncilă i-a cerut revocarea
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, a anunţat că a decis, în urma unei discuţii cu preşedintele Consiliului de Administraţie, să renunţe funcţia de director general al CNAIR.
62061092
Serviciile de car-sharing au ajuns şi în România. Cât costă un minut
Încet, încet, firmele care pun la dispoziţie maşini de închiriat, chiar şi pentru o deplasare de câţiva kilometri, se bucură de succes şi la noi.