O femeie din Botoșani a murit în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaz

×
Publicitate

O femeie de 64 de ani și-a pierdut viața după ce în bucătăria unde tocmai intrase pentru a pregăti cina a avut loc o explozie.

Fiul victimei a chemat imediat ajutoare. Personalul de pe ambulanță a încercat să o resusciteze, însă biata femeie și-a dat ultima suflare la scurt timp.

Tragedia s-a petrecut aseară, în localitatea Todireni din judeţul Botoșani. Femeia venea deseori la fiul său pe care îl ajută cu treburile în gospodărie. A intrat ca de obicei în bucătăria de vară pentru a pregăti cina. A deschis butelia, iar când a vrut să aprindă aragazul s-a produs o explozie.

Fiul, aflat prin gospodărie, a venit într-un suflet. Femeia era în stare gravă, așa că bărbatul a sunat după ajutor la 112. Apoi şi-a anunţat rudele.

Bărbat: „Încă mirosea a gaz când am ajuns noi aici, dar butelia era închisă. Gazul încă mai era în încăpere. Mirosea tare a gaz”.

Fiica victimei: ”A ars aici şi a ameţit şi a căzut jos şi atunci a ars şi pe piept. Arsura ese în zona fetei şi a pieptului.”

Echipajul de pe ambulanța sosită la faţa locului i-a acordat femeii primul ajutor, însă rănile erau prea grave.

Ramona Guraliuc, medic-șef UPU-SMURD Botoşani: „S-au efectuat manevre de resuscitare în urma cărora s-a declarat decesul, stopul fiind practic ireversibil”.

O echipă de criminalişti urmează să stabilească cum s-a produs tragedia. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62181204
Cornelia Catanga a murit. Cântăreața avea plămânii afectați în proporție de 90% de Covid-19
Cornelia Catanga, artistă de muzică lăutărească, a murit în această dimineaţă. Familia ei chemase de urgenţă ambulanța acasă, însă cântăreaţa nu a mai putut fi salvată.
62181206
O femeie a gustat ulei de motor ars, ca să le arate polițiștilor că e untură. „Topim carnea bucăţi aşa”
Comisarii Gărzii de Mediu din Mehedinţi au descins din nou la Strehaia, orașul unde localnicii ard deseori componentele scoase din maşini uzate, pentru a recupera fierul vechi.
62181199
Circulaţia metrourilor, blocată din cauza unui protest spontan al sindicaliştilor, care au coborât în tunel: „Demisia”
Circulaţia trenurilor de metrou este perturbată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând punerea sub tensiune a liniilor.