O femeie cu trei copii a ajuns pe drumuri, dupa ce i-a dat casa unui camatar care o ameninta

×
Publicitate

Cum sa faci rost de-o casa, repede si, daca se poate, gratis? "Cu forta", a gasit raspunsul un recidivist. Barbatul, care este acuzat ca terorizeaza o localitate intreaga din Ialomita, a lasat pe drumuri o mama cu 3 copii.

A profitat de faptul ca femeia era stramtorata si, prin teroare, a convins-o sa-i dea locuinta, pe baza unei chitante de mana.

Mai grav este ca un notar a girat toata povestea, iar politistii din comuna nu fac nimic in lipsa unor plangeri.

Cu sotul plecat la munca in strainatate si 3 copii mici in grija, Dorina Culina a ajuns in situatia disperata de a se imprumuta de la cea mai controversata familie din Vladeni, judetul Ialomita. A luat 600 de lei, pentru cateva luni.

Individul ii cerea de 9 ori suma datorata, iar asta inseamna camatarie. Iar argumentele lui au fost pe masura: a amenintat-o ca ii omoara copiii.

Femeia i-a dat toti banii pe care i-a strans, dar camatarul i-a cerut sa mearga si la notar. Acolo, alta poveste. In contractul de imprumut, plin de greseli, scria negru pe alb ca pentru 2.000 de euro, individul putea sa ii ia Dorinei tot ce avea.

Practic, notarul admite ca a fost martorul infractiunii de camatarie, pedepsita prin lege. Nu a verificat daca banii au existat in realitate si nici nu a considerat necesar sa ii explice femeii ca a semnat in alb o polita de executare silita. Dorina nu avea 2.000 de euro, iar amenintarile curgeau.

Asa ca a cedat. A facut o chitanta de mana la un invatator din sat - o hartie, fara nicio valoare juridica - prin care i-a cedat celui care o ameninta casa in care a locuit 25 de ani si terenul aferent - in total 1750 de metri patrati.

A primit 2.000 de lei, ca sa si achite facturile restante. Cel care a intocmit chitanta si a semnat in calitate de martor ridica din umeri.

Si uite asa, camatarul se declara acum proprietar cu drepturi depline pe casa femeii. Dar se insala amarnic. A scos-o din casa, desi imobilul este pe numele sotului. Practic, a comis un abuz. Acelasi lucru il spun si localnicii despre barbatul proaspat eliberat din penitenciar.

In ciuda, starii de teroare la politie e liniste si pace, pentru ca nu au fost inregistrate plangeri.

Asadar, vorbim despre o comuna in care o singura familie face legea si lasa o mama cu 3 copii pe drumuri. In tot acest timp, autoritatile se ascund sub declaratii oficiale, iar un notar care ar trebui sa ne protejeze de infractiuni accepta ca ele sa fie comise in prezenta sa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
60458364
Pericol in Capitala. Fatada unui bloc s-ar putea prabusi oricand, intr-o zona foarte circulata

Situatie periculoasa la un bloc din Capitala. Dupa ultima furtuna, fatada unui balcon s-a subrezit si se poate desprinde in orice moment.

60553378
Cazul Hardy Chauncey s-ar putea repeta. Un tanar german este in coma, dupa ce a fost lovit in club

Venit la Botosani cu intentii pasnice, sa-i ajute pe romani la un proiect, un inginer de 35 de ani din Germania a ajuns in coma la un spital din Iasi, dupa o seara la discoteca

60555387
A facut un gratar si a lasat focul nesupravegheat. Urmarea a fost un adevarat dezastru

Cei care ies in aceste zile la gratar la marginea padurilor, in locuri neamenajate, sunt panditi de amenzi, dar si mai grav: pot lasa dezastru in urma.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.