O femeie care practica prostituția și concubinul ei au fost reținuți după un conflict cu un client, în Botoșani

62329117
Poliția Română

Un bărbat de 31 de ani şi o femeie de 25 de ani au fost reţinuţi după ce agresat şi şantaj un bărbat de 48 de ani. Conflictul a pornit după ce au existat neînţelegeri în legătură cu serviciile pe care le oferea femeia, care se prostitua.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele a două persoane, din municipiul Botoşani, cercetate sub aspectul comiterii infracţiunilor de şantaj, proxenetism şi lovire sau alte violenţe.

„Din cercetări, a reieşit faptul că din luna noiembrie 2022 şi până în prezent, un tânăr, de 31 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către concubina sa, de 25 de ani şi ar fi beneficiat de foloase materiale de  pe urma acestei activităţi.  De asemenea, cei doi ar fi şantajat şi agresat un bărbat, de 48 de ani, în momentul în care au existat neînţelegeri între aceştia, privind serviciile pe care le oferea femeia”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.

Poliţiştii au făcut o percheziţie la locuinţa celor doi de unde au ridicat mai multe bunuri, printre care bani, o armă şi o substanţă vegetală, susceptibilă a fi marijuana. 

Cei doi vor fi prezentaţi, marţi, instanţei cu propunere de luare a unei măsuri preventive. 

Totodată, în urma activităţilor desfăşurate, 20 de persoane au fost conduse la sediul poliţiei cu mandate de aducere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62322924
Cine a descoperit cadavrul bebelușului aruncat la groapa de gunoi din Oraviţa. Poliţiştii vor să afle şi cine sunt părinţii

Un angajat de la groapa de gunoi din oraşul Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, a fost cel care a găsit cadavrul fetiţei nou-născute, într-un sac menajer aruncat printre deşeuri. A sunat imediat la Poliţie. În urma necropsiei se va stabili cauza decesului.

62333178
Un joc pentru pescuit de la IKEA, potențial pericol de sufocare. Clienții sunt sfătuiți să îl returneze

IKEA îndeamnă toți clienții care dețin jocul multicolor pentru pescuit BLÅVINGAD să nu îl mai utilizeze și să contacteze compania pentru rambursarea integrală a sumei plătite, din cauza unui potențial pericol de sufocare.

62333157
TIR la un pas de a se răsturna, în Defileul Jiului. Autocamionul s-a înclinat periculos, în afara șoselei

Un autocamion încărcat cu zeci de tone de rumeguș a fost la un pas de a se răsturna, în Defileul Jiului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.