O familie întreagă din Săcele a ajuns la spital din cauza intoxicației cu monoxid de carbon

61933092

Un număr de patru persoane, între care doi copii, membri ai aceleiaşi familii din municipiul Săcele, au ajuns la spital în noaptea de sâmbătă spre duminică după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, potrivit ISU.

"Echipajele medicale ajunse la faţa locului au găsit toate cele patru persoane conştiente. Este vorba de doi copii, de trei şi şase ani, şi doi adulţi. Toţi au fost transportaţi la spital. Adulţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, iar copiii la Spitalul Clinic de Copii. În apartament se simţea miros de gaze, cel mai probabil din cauza unei defecţiuni la instalaţie. O echipă de intervenţie de la Distrigaz s-a deplasat la faţa locului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Luiza Dănilă.

Un echipaj SMURD şi unul al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ), dar şi un echipaj de stins incendii cu apă şi spumă s-au deplasat la faţa locului. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
61938683
Proiecte cu bani europeni, lăsate în paragină. Amenzile curg lunar pentru lucrări neterminate
Ne lăudăm cu proiecte măreţe şi le cerem finanţare europenilor pentru ele, dar nu le terminăm la timp. Fie a fost birocraţia de vină, fie constructorul nu şi-a făcut treaba, spun mulţi dintre cei care au lăsat lucrările în aer.
61938680
Protest cu avioane din hârtie faţă de declaraţia 600, anunţat pentru miercuri la Ministerul Finanţelor Publice
Un flashmob cu avioane din hârtie este anunţat pentru miercuri, în faţa Ministerului Finanţelor Publice, faţă de declaraţia 600. Protestatarii ar urma să facă avioane din hârtie, apoi să le lanseze către instituţie.
61938612
Elevele care l-au filmat pe profesorul de religie ar putea scăpa de sancţiuni
Elevele din Copşa Mică, care l-au filmat pe preotul profesor de religie acuzându-l de comportament indecent, ar putea scăpa deocamdată fără sancţiuni, deşi au încălcat Regulamentul liceului.