Ambulanța aflată în misiune s-a ciocnit cu un autoturism și a ajuns într-un șanț.
Accidentul s-a petrecut în localitatea Sascut, pe DN 2. Potrivit Poliţiei, şoferiţa autoturismului, o femeie de 68 de ani, nu s-ar fi asigurat când a vrut să vireze la stânga şi s-a ciocnit cu ambulanţa, care făcea o depăşire. În urma impactului, autospeciala a ajuns într-un şanţ.
Trifan Flori, localnic: „Am auzit salvarea și după aia am auzit o bușitură. Am fugit la salvare. Asistenta zicea că o doare piciorul și la gât. Am scos-o din salvare”.
În ambulanţă erau şoferul de 42 de ani, asistenta de 37 şi un pacient de 39. Fiica acestuia, de 16 ani, îl însoţea.
Gustav Prisecaru, localnic: „S-a auzit impactul eram în ogradă ne-am uitat, atunci am văzut salvarea că a ajuns în pod. Două femei le-am scos noi. Șoferul a ieșit singur. Femeile erau lovite una la cap, una la picior”.
Medicii spun ca pacienţii au multiple traumatisme, dar că viaţa lor nu este pusă în pericol.
Bogdan Ioan Buda, medic-sef UPU SMURD Bacău: „Patru pacienți au fost preluați la unitatea de primire urgențe Bacău. Sunt stabili în curs de investigație la momentul acesta”.
Poliţiştii fac cercetări, pentru vătămare corporală din culpă. Niciun şofer nu consumase alcool, potrivit anchetatorilor, iar ambulanta avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, în momentul accidentului.