Numeroase produse de unică folosinţă făcute din plastic vor dispărea din magazine

×
Publicitate

În câteva săptămâni, mai multe produse de unică folosinţă făcute din plastic vor dispărea de pe rafturile magazinelor.

Cel puţin, asta cere Comisia Europeană, printr-o directivă pe care a adoptat-o încă din 2019. România a avut doi ani la dispoziţie să ia aceste măsuri. Reprezentanţii Ministerului Mediului recunosc că vor face totul pe ultima sută de metri şi că vor veni cu un plan, fără să depăşească termenul impus de comisarii europeni.

Pe lista produselor interzise începând cu 3 iulie sunt beţişoarele pentru urechi, tacâmurile şi farfuriile, paiele agitatoare pentru băuturi, beţele pentru baloane paharele şi caserolele din plastic sau polistiren expandat.

Pentru toate aceste produse există alternative. Vorbim de farfurii, tacâmuri sau caserole din trestie de zahăr, de pildă. Sunt un pic mai scumpe, ce-i drept, şi pot avea şi dezavantaje. Paiele de carton de pildă, se înmoaie în băutură, dar există şi varianta celor din sticlă, care pot fi spălate şi refolosite. Reglementări vin şi pentru pungile din plastic biodegradabil. Comisarii europeni spun că ţările ar trebui să ia măsuri care să limiteze consumul, pentru că nu există studii care să arate că acest tip de plastic se descompune rapid, dar şi pentru o altă categorie de produse pentru care nu există înlocuitor precum şerveţelele umede, care se descompun foarte greu, pachetele şi foliile din plastic sau filtrele de tutun.

Ștefan Turcu, Reprezentanța Comisiei Europene în România: „Un principiu care este introdus odată cu această directivă este "poluatorul plăteşte", adică producătorul trebuie să se asigure că în anumite cazuri este cel care va colecta resturile, deşeurile rezultate în urma utilizării acestor produse.”

Obiectele de unică folosinţă vizate de comisarii europeni încep deja să dispară de pe rafturile magazinelor .

Bogdan Calafeteanu, șef de magazin: „Firma noastră încă din toamnă a renunţat la achiziţionarea farfurii, tacâmuri, pahare din plastic şi am trecut la achiziţionarea produselor biodegradabile.”

Şi restaurantele care fac livrări la domiciliu sunt nevoite să renunţe la tacâmurile şi caserolele din plastic, chiar dacă asta înseamnă cheltuieli mai mari.

Simona, managerul unui restaurant: „Costurile sunt mult mai ridicate faţă de cle din plastic, cred că chiar de 2, 3 ori mai mari. Este foarte greu de găsit furnizori care să aibă stocuri suficiente pentru a putea să ne furnizeze acest tip de ambalaj.”

Firmele care produc ambalaje biodegradabile, din materii prime ca trestie de zahăr, hârtie, amidon de porumb, bambus au tras locul câştigător.

Maria Desmirean, managerul unei companii: „Dacă în anul 2017 când noi am început să producem şi să comercializăm acest tip de produse, erau nişte produse exotice la acest punct, în momentul de faţă cam toată lumea ştie că există aceste alternative care sunt mai prietenoase cu mediu. decât plasticul. Vorbim de un preţ care devine mult mai accesibil pentru publicul larg.”

În atenţia Comisiei Europene au intrat şi echipamentele de pescuit. Anual peste 11 mii de tone de astfel de produse sunt pierdute sau aruncate în mari şi oceane.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Scandalul gunoaielor din Sectorul 1 pare încheiat. Reprezentanții Romprest și Primăria au ajuns la o înțelegere

Scandalul gunoaielor din primul sector al Capitalei pare încheiat pentru moment. Reprezentanții părților implicate s-au întâlnit la Prefectura Capitalei și au ajuns la o înțelegere.

Nicușor Dan: Șpaga pentru un Plan Urbanistic Zonal pe construirea unui bloc în București ajunge la 300.000 de euro

Șpaga pentru un Plan Urbanistic Zonal în baza căruia se construiește un bloc în București poate ajunge la 300 de mii de euro, susține chiar Primarul General.

Vineri se deschide centrul de vaccinare din Obor. Cei vaccinați vor primi o porție de mici gratis

România a trecut de patru milioane de persoane vaccinate cu ambele doze. Capitala are rata cea mai mare de imunizare, aproape 44 la sută, urmată de judeţele Cluj, Sibiu și Brașov.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.