Numărul de decese la pacienţii fără comorbidităţi a crescut. Anunțul făcut de medicul Valeriu Gheorghiță

62192009

Medicul Valeriu Gheorghiţă a anunţat că vârsta medie a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 a scăzut de la 48 la 43 de ani.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că datele centralizate la nivel naţional în primele două săptămâni ale lunii august arată o scădere a mediei de vârstă a pacienţilor infectaţi cu SARS-COV-2, o scădere a mediei de vârstă în rândul celor decedaţi ca urmare a acestei infecţii şi o creştere a numărului de decese la peroane care nu sufereau de alte afecţiuni considerate comorbidităţi, transmite News.ro.

„Avem această tendinţă de a înregistra cazuri noi la persoane tinere. În momentul de faţă, mediana vârstei este de circa 43 de ani, faţă de 48 de ani, cât era anterior, la cazurile din ultimele săptămâni. De asemenea, media de vârstă a deceselor este în scădere, fiind în momentul de faţă de 67 de ani faţă de 71 de ani, cât era cunoscut anterior. Şi un lucru foarte important: la decesele înregistrate, dacă 94,6% aveau comorbidităţi, în momentul de faţă, la decesele înregistrate în săptămânile 2-15 august doar 88,3% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi. Acest lucru întăreşte semnalul legat de o probabilitate mai mare de a dezvolta forme severe inclusiv în rândul persoanelor care sunt mai tinere şi care nu au boli cronice asociate, aspect care ne preocupă şi cred că e cât se poate de serios”, a declarat, Marţi, Valeriu Gheorghiţă.

Medicul a atras atenţia asupra ratei scăzute de vaccinare la persoanele de peste 80 de ani, unde doar 19,5% din această categorie s-au vaccinat, el subliniind că analizele făcute la nivel naţional pentru primele două săptămâni ale lunii august indică o creştere cu 130% a numărului de îmbolnăviri la această categorie.

În ceea ce priveşte acoperirea vaccinală, topul este condus de municipiul Bucureşti cu aproape 49 de procente, urmat de judeţul Cluj, cu 45,2 % din populaţia eligibilă, rezidentă, de peste 12 ani.

În 12 judeţe de înregistrează o rată de vaccinare peste media naţională, care este de 30%, iar în alte 27 de judeţe care au acoperire vaccinală, de peste 20% şi până în 30% şi în doar trei judeţe rata de vaccinare este de sub 20%, dar peste 18 procente.

La grupa de vârstă 12-15 ani s-au vaccinat aproape 33.000 de copii, reprezentând 4%, iar la grupa de vârstă 16 – 19 ani peste 150.000 s-au vaccinat, respectiv circa 20% din această categorie.

Cea mai mare rată de acoperire vaccinală se înregistrează la grupa de vârstă 60-69 de ani - aproape 39%, urmat de categoria 50-59 de ani – aproape 37,5%.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că 16.974 de reacţii adverse post-vaccinare au fost raportate, rata fiind de 1,75 la o mie de doze administrate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
O familie de afgani care a stat trei ani în Serbia, a trecut ilegal Dunărea cu barca

O familie de migranţi afgani formată din şase persoane, care a stat trei ani în Serbia, a fost depistată de poliţiştii de frontieră din zona Drobeta Turnu Severin în timp ce încerca să intre ilegal în România, în noaptea de luni spre marţi, traversând Dunărea cu o ambarcaţiune gonflabilă.

Încărcătura virală la varianta Delta e de 300 de ori mai mare decât la varianta Alpha. Scade însă progresiv după infectare

Încărcătura virală pentru varianta delta a coronavirusului este de 300 de ori mai mare decât în cazul primei variante a SARS-COV-2, relevă un studiu sud-coreean. Această caracteristică a fost observată la primele simptome după infectare.

România a donat peste două milioane de doze de vaccin anti-COVID şi a revândut peste 1,1 milioane de doze

România a donat peste două milioane de doze de vaccin şi a revândut peste 1,1 milioane de doze de ser anti-COVID-19, anunţă oficialii Ministerului Sănătăţii. Luna aceasta, livrările de ser din partea companiilor Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca au fost suspendate.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.