Noi stații de încărcare rapidă pentru mașinile electrice vor fi instalate în România, inclusiv pe autostrăzi

×
Publicitate

Numărul mașinilor electrice din România crește în fiecare an, astfel că inclusiv benzinăriile trebuie să se adapteze.

Marile lanțuri anunță că vor instala stații noi de încărcare rapidă lângă pompele de benzină și motorină, inclusiv pe drumurile naționale și pe autostrăzi. Teoretic, traversarea României cu o mașină electrică va fi mai ușoară și mai rapidă. Pentru aceste investiții, unele companii vor accesa și fonduri europene.

Chiar pentru anul acesta, una dintre companiile petroliere din România anunță că va instala peste 300 de puncte noi de încărcare rapidă și super rapidă pentru mașinile electrice. Compania a accesat fonduri europene de 12 milioane de euro.

Radu Căprău, reprezentantul unei companii petroliere: „Ne concentrăm în zonele cu trafic cel mai intens și vorbim aici despre autostrăzi. De asemenea, în programul de finanțare pe care l-am obținut anul trecut împreună cu colegii noștri din Ungaria și Slovacia, încercăm să acoperim un coridor întreg din centrul Europei spre sud-est”.

Stațiile noi vor fi amplasate pe coridoarele paneuropene și cele mai multe în România, astfel încât un șofer să poată traversa țara de la nord la sud și de la est la vest cu o mașină electrică, pe care să poată să o încarce pe traseu. Stațiile vor fi în benzinării.

O altă mare companie va investi în noi stații pentru mașini electrice, pe lângă cele 77 existente deja în benzinării.

Tot cu fonduri europene, peste 1 milion de euro, vor fi instalate 24 de puncte de încărcare în 11 benzinării, pe A1, în apropierea graniței cu Ungaria.

Sunt și alte rețele de benzinării care se adresează și proprietarilor de mașini verzi.

Însă, momentan, un drum lung în țară pentru un șofer cu mașină electrică poate fi o provocare, în condițiile în care aceste autoturisme pot merge autonom cel mult 300-400 de km.

Adrian Mitrea, jurnalist auto: „Poți să ajungi din orice punct în orice punct al României cu o mașină electrică, dar poate să fie problematic uneori. Este posibil să dai peste stații care nu funcționează, sunt defecte sau sunt ocupate de un utilizator care nu a spus cât o să stea acolo”.

În prezent, sunt 42 de mii de mașini electrice în circulație și aproximativ 5.000 de puncte de încărcare în toată țara. Dar pentru ca oamenii să fie încurajați să cumpere mașini nepoluante, liderii europeni au încheiat anul trecut un ambițios acord politic. Astfel, în următorii 2-3 ani, și în România ar trebui să avem stații de încarcare pe drumurile principale din 60 în 60 de km.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62422359
Primul spital contruit din fonduri publice în ultimii 30 de ani este gata și caută personal. Clădirea, ridicată în 2 ani

Primul spital construit integral din fonduri publice în ultimii 30 de ani este gata. Este vorba despre o uriașă clinică de stomatologie cu 64 de cabinete, săli de operație și terapie intensivă, dar și secții de cardiologie și boli infecțioase.

62422392
Răsturnare de situație în cazul asistentei care ajuta șoferii cu alcoolemie depistați în trafic. Curtea de Apel a achitat-o

Răsturnare de situație în cazul asistentei de la Serviciul de Medicină Legală din Maramureș, condamnată la închisoare, anul trecut, de un Tribunalul din Sălaj pentru că ar ajutat contra cost mai mulţi șoferi depistați în trafic cu alcoolemie.

62422371
Val istoric de pensionări din Poliția Română. S-au grăbit să prindă majorarea de 14% din ianuarie. Exemplu de calcul

Poliția Română se confruntă cu un val istoric de pensionări din toate structurile. Aproape 4 mii de angajați au renunțat anul trecut la uniforme și au preferat să-și caute un alt loc de muncă, în timp ce iau și pensie.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta Guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu, negocieri cu PSD, PNL și UDMR: Am propus un acord de susţinere pe şase luni a unor reforme prioritare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că intenţionează ca joi să depună programul de guvernare şi lista miniştrilor.