Noi detalii în cazul incendiului izbucnit într-un bloc din București. De la ce a pornit focul și care e starea răniților

×
Publicitate

Fetița de numai o lună și jumătate, care a ajuns la spital intoxicată cu fum în urma unui incendiu violent izbucnit, duminică, într-un bloc din Sectorul 2 al Capitalei, se află în continuare în grija medicilor.

Internați sunt și părinții ei, amândoi în stare gravă. Apartamentul lor a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unei candele. Pompierii au evacuat zeci de persoane.

Incendiul a izbucnit în jurul prânzului, într-un apartament situat la etajul 6, în care locuia o familie cu patru persoane.

Vecinii au sunat imediat la pompieri, când au văzut că fumul gros a inundat casa scării.

20 de oameni au apucat să iasă în timp util din case, dar alți zece au fost scoși pe brațe de pompieri.

Femeie evacuată: ”Era fum pe hol. Am deschis ușa că a batut, a văzut că intră în casă și m-au luat să mă ducă la spital".

Trei locatare cu vârste cuprinse între 56 și 70 de ani au ajuns la Spitalul Pantelimon, aflat chiar peste drum de blocul lor. Din păcate, pompierii au găsit pe casa scării în stare de inconștiență o tânără.

Femeia a fost adusă la Spitalul Floreasca în stare gravă. În apartamentul cuprins de flăcări, pompierii l-au găsit și pe soțul ei de 40 de ani, dus și el tot în stare gravă Spitalul Bagdasar-Arseni.

Ambii sunt internați la secția de Terapie Intensivă.
Bebelușul celor doi, care are o lună și jumătate, și bunica lui au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar copilul a rămas internat.

În acest caz, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și distrugere.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62436183
Mirel vrea în arest la domiciliu, după ce a ucis-o pe Andreea, studenta la medicină. Victima a rupt clanța, dar n-a scăpat

Iubitul studentei la medicină, care vineri a ucis-o cu brutalitate pe tânără, a cerut să fie plasat în arest la domiciliu. El se află după gratii, de două zile, pentru omor, după ce la audieri, a recunoscut că şi-a omorât partenera din gelozie.

62436205
Se ridică o nouă hidrocentrală în România. Decizia luată în privința proprietarilor care au terenuri în zonă

Un proiect lansat în urmă cu aproape 40 de ani în județul Iași, la care s-a lucrat cu întreruperi, începe să prindă contur.

62436193
România a închis toate porturile de la Marea Neagră. Ce se întâmplă

Toate porturile românești de la malul Mării Negre au fost închise, luni, din cauza vântului puternic.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.