Nicuşor Dan: Preţul gigacaloriei va creşte la circa 600 de lei. CGMB va decide cât va fi subvenția

62185617
Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat, vineri, că preţul gigacaloriei va creşte la circa 600 de lei, iar Consiliul General va decide cât din această sumă va achita municipalitatea.

El a precizat că, în prezent, preţul de producţie şi transport este de 490 de lei/gigacalorie, din care bucureştenii plătesc 164 de lei, iar restul sunt achitaţi de municipalitate.

"Estimarea este că preţul total al gigacaloriei nu o să mai fie 490 de lei, cum este acum, o să fie undeva la 600 de lei, dar asta depinde de mai multe, răspunsul final o să vină de la ANRE prin noiembrie, adică pe 27 octombrie pentru 1 noiembrie. Noi avem un contract (...) cu Comisia Europeană care ne dă acei 300 de milioane de euro ca să reparăm 210 kilometri de conductă şi acel contract are nişte condiţii foarte tehnice în ceea ce priveşte subvenţia. Deci, la 1 noiembrie, când o să aflăm şi tariful pe care ANRE îl stabileşte, Consiliul General, după o dezbatere pe care o să o avem, o să spună şi cât din cei 600 de lei o să fie plătiţi de bucureşteni şi cât o să fie plătit de Primărie în continuare", a explicat Nicuşor Dan la Europa FM, potrivi Agerpres.

Potrivit primarului general, problemele actuale în furnizarea agentului termic derivă din faptul că ELCEN nu a terminat reviziile, iar Vest Energo şi CET Griviţa nu funcţionează. "Din cauza faptului că se cumpără gaz nereglementat şi se vinde căldură reglementat, în momentul de faţă pentru toată lumea e nerentabil să dea energie termică şi atunci aceste două centrale nu funcţionează azi. A treia problemă e că prognoza spunea că vremea rece o să vină pe 20 octombrie şi nu pe 10 octombrie. (...) Mai sunt câteva zile necesare pentru a se finaliza lucrarea din Ferentari şi în felul acesta să poată să fie util şi CET Progresul", a declarat Nicuşor Dan.

El a amintit că vara aceasta s-au realizat lucrări de reparaţii a avariilor şi a estimat că iarna aceasta va fi puţin mai bine decât în precedenta.

"Am semnat finanţarea cu Comisia Europeană pentru 210 kilometri de reţea principală, aproximativ 300 de milioane de euro, o să începem această lucrare din vara anului viitor. Contractele sunt atribuite pe alţi 40 de kilometri şi la fel o să facem în cursul anului viitor. Sunt relativ optimist că o să reuşim să achiziţionăm ELCEN. O parte din problemă e că avem într-o companie transport, într-o companie producţia de energie", a adăugat primarul general.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
Exercițiu de amploare, în Mureș. Scenariul: O localitate a fost măturată de un taifun și sunt numeroase victime

Într-un amplu exercițiu european, desfășurat simultan în mai multe țări, în Mureș a fost simulată intervenția în caz de catastrofă.

Ventilatoarele din depozitele Unifarm, trimise la spitale. 396 au fost transferate prin hotărâre DSU

Ventilatoarele și concentratoarele de oxigen din depozitele Unifarm vor fi cedate DSU, printr-o hotărâre semnată de premierul Florin Cîțu, în calitate de șef al Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Nobilii din Regatul Unit, care au moșii sau castele impresionante, au sărăcit în timpul lockdownului

Pandemia de coronavirus a afectat și continuă să afecteze viețile tuturor, oameni simpli sau celebrități.

Recomandări
Statul degeaba. O primărie are 7 angajați la mai puțin de 100 de locuitori. Milioane de lei, într-o comună aproape pustie

Statul nostru este sufocat de instituții și birocrație. Iar puținii bani care mai sunt în buget, de multe ori, sunt cheltuiți aiurea. În toată țara, sunt peste 3.000 de primării, mai toate susținute cu fonduri de la centru, ca să nu intre în faliment.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.