La Cotroceni, s-a discutat marți despre bugetul Capitalei și liderii coaliției ar fi fost de acord ca referendumul făcut de Nicușor Dan când era primar general să fie pus în aplicare.

Astfel, toate taxele și impozitele locale ar urma ca de acum încolo să ajungă la Primăria Generală, și de acolo să fie distribuite primăriilor de sector, potrivit surselor.

Premierul Ilie Bolojan, președinții PSD, USR și UDMR, dar și reprezentantul minorităților naționale, au discutat cu șeful statului despre bugetul țării, care urmează să fie negociat de partide, dar și despre două ordonanțe de urgență, pe care Executivul se pregătește să le adopte.

Corespondent Știrile PRO TV: „Unul dintre punctele de pe agendă a fost bugetul pe anul 2026. Într-un interviu acordat astăzi pentru Radio România Actualități, șeful statului a declarat că și-ar fi dorit ca actul legislativ să fie gata la finalul anului trecut. Președintele le-a transmis, încă o dată, liderilor că și-ar dori să nu se mai critice și discuțiile să fie mai constructive.

Citește și
Risc major de pierdere a fondurilor PNRR pentru autostrada A7. România ar putea rata termenul din august 2026
Risc major de pierdere a fondurilor PNRR pentru autostrada A7. România ar putea rata termenul din august 2026

Însă chiar dacă unele măsuri sunt luate cu întârziere, președintele Nicușor Dan spune că lucrurile funcționează în coaliție.

Dar înainte de construcția bugetului, trebuie să fie adoptate cele două ordonanțe de urgență, una cu măsuri de sprijin pentru companii și alta pentru administrația publică. Și acestea au fost discutate la Cotroceni.

În funcție de cum vor arăta aceste ordonanțe, Executivul va ști câți bani poate acorda instituțiilor.

Șeful statului va pleca mâine la Washington, unde va participa joi la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, creat de Donald Trump. Președintele Nicușor Dan a explicat astăzi de ce e important ca țara noastră să fie prezentă la întâlnire, în calitate de observator.”

Nicușor Dan, președintele României:Au existat anumite dubii, neîncredere poate după alegerile anulate din 2024 din partea administrației americane. Față de tot acest context, cred că prezența României prin președintele ei ajută la a clarifica odată pentru totdeauna și diplomatic, și față de cetățeni, care este relația adevărată, bilaterală între România și Statele Unite. A fost un moment de neîncredere la adresa democrației din România. Dar prin numeroase luări de poziție din partea administrației, acest moment a fost depășit.”