A ignorat însă avertismentele și a intrat din nou în marea agitată. Și acum, pe litoral, sunt valuri mari, iar steagul roșu este arborat în toate stațiunile.

Momentele în care salvamarii au intrat pentru a patra oară în apă după turistul din Brașov, în stațiunea Eforie Nord, au fost filmate.

Reporter: „De câte ori ați intrat după el?”

Claudiu Popescu, salvamar Eforie Nord: „Cred că era a patra oară, dacă nu mă înșel. Nu știu dacă înțelesese ceva din primele dăți când a fost scos, că este foarte periculos intrând în același loc. De fiecare dată a fost scos de după geamandură.”

Bărbatul a intrat însă din nou în apă fără să țină cont de pericol.

Gelu Vătămănescu, șef serviciu salvamar Eforie: „Au fost câteva intervenții de a-l aduce la mal, de câteva ori au intrat colegii după el și l-au adus în siguranță. Ultima oară au ajuns la el, l-au scos la mal, dar era în stop cardio-respirator, s-au încercat toate manevrele de resuscitare, dar nu a răspuns.”

Steagul roșu, ignorat de turiști

Vineri, pe întreg litoralul a fost arborat din nou steagul roșu din cauza vântului puternic, a valurilor și a curenților periculoși din apropierea țărmului.

Însă mulți turiști au ignorat avertismentele sau chiar au devenit agresivi cu salvamarii. Echipajele de poliție și jandarmerie au intervenit de mai multe ori.

Turist: „Domnul salvamar a atenționat persoanele din apă să iasă pentru că este grad de pericol, iar persoanele din apă au ieșit și s-au purtat agresiv. Asta s-a întâmplat.”

Salvamarii avertizează: finalul lui august, perioada cea mai periculoasă

Salvamarii spun că este necesară impunerea steagului roșu, întrucât finalul lunii august este perioada cea mai periculoasă din an.

Ionuț Constantin, salvamar: „Marea s-a schimbat, sfârșit de august. Intră valurile din partea de est și se formează curentul RIP. Am avut destule incidente zilele astea pe curentul RIP.”

Potrivit avertizărilor meteo, vremea va fi capricioasă și sâmbătă pe litoral.

Vineri a fost steag roșu pe toate plajele de pe litoral, ceea ce înseamnă că intrarea în mare este interzisă.

Potrivit salvamarilor, situația se va menține și pe parcursul zilei de mâine, atunci când valurile și curenții vor impune arborarea semnalelor de avertisment.

Abia duminică dimineața valurile se vor mai calma.

Ultimul weekend de vară, cu 120.000 de turiști așteptați

Acesta este, de altfel, ultimul weekend de vară la mare și, potrivit autorităților din turism, în toate stațiunile sunt așteptați 120 de mii de turiști. Gradul de ocupare al hotelurilor va ajunge la aproximativ 75 la sută, iar tarifele la cazare au scăzut cu 15-20 de procente.

Prețurile sunt încă cele de sezon estival, însă, începând cu 1 septembrie, turiștii vor putea ajunge la mare și prin programul „Litoralul pentru toți”.