Motivul pentru care un crescător de vaci din Vrancea primește peste 12 milioane de euro de la statul român

62139304
Shutterstock

Statul român îi va plăti unui crescător de vaci din județul Vrancea despăgubiri de peste 12 milioane de euro, după ce ferma sa ecologică a fost afectată de lucrările la Autostrada Moldovei (A7).

Decizia instanței este definitivă și executorie, reprezentând una dintre cele mai mari compensații acordate vreodată în România pentru exproprieri legate de proiecte de infrastructură.

Autostrada a fost proiectată să treacă chiar prin mijlocul fermei de vaci, din comuna Țifești din Vrancea. Lucrările au determinat organismele de certificare să retragă imediat statutul ecologic al exploatației, iar, în lipsa acestei certificări, fermierul a pierdut contracte importante, ajungând să contracteze credite și să ipotecheze proprietăți pentru a menține afacerea măcar la nivel convențional.

„Un domino financiar" devastator

Avocatul fermierului, Cosmin Monac, a explicat amploarea prejudiciilor suferite de clientul său în emisiunea "Agricultura la Raport", transmite news.ro.

„Noi ne bucurăm că am reuşit să facem dreptate pentru un client care şi-a pus toată viaţa în slujba acestui business. Un business care a început pe fonduri europene, un business care a trecut prin situaţii financiare neplăcute din cauza exproprierii, pentru că în momentul când autostrada a venit exact prin fermă, certificarea bio a fost ridicată. În acel moment, tot ce înseamnă contracte pe care le avea acest fermier nu au mai putut fi duse la bun sfârşit. Totul a fost ca un domino financiar care l-a adus pe acest fermier într-o ipostază destul de grea. A fost nevoie să facă multe credite, să ipotecheze proprietăţi, pentru a putea ţine ferma într-un ritm care să îi permită să funcţioneze măcar convenţional, dar a fost destul de greu", a declarat Monac.

Bătălia juridică: de la 50.000 la 12,5 milioane euro

Litigiul s-a purtat în baza Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dar și în raport cu articolul 44 din Constituție, care apără dreptul de proprietate. Diferența dintre evaluarea inițială a statului și decizia finală a instanței ilustrează dramatic subevaluarea prejudiciilor.

Inițial, autoritățile au evaluat despăgubirile la mai puțin de 50.000 euro, o sumă considerată „derizorie" de proprietar. După doi ani de expertize și audieri, instanța a ridicat cuantumul la 14,6 milioane euro în primă instanță, pentru ca, la apel, completul de la Galați să fixeze suma finală la 12,5 milioane euro.

Termenele de plată

După comunicarea deciziei, Ministerul Finanțelor trebuie să asigure fondurile către CNAIR, iar plata este scadentă în maximum 90 de zile de la data rămânerii definitive, adică 29 mai 2025.

În paralel, fermierul analizează posibilitatea relocării în alt județ pentru a reconstrui o fermă certificată bio, mizând pe reinvestirea unei părți din despăgubire și pe noi programe de finanțare europeană.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62562808
Bucureștenii au așteptat noaptea ca să iasă pe Calea Victoriei, după o zi toridă. Zeci de metri de cozi la înghețată

Calea Victoriei a devenit un furnicar aseară, după ce arșița s-a mai potolit. A fost coadă la gelaterii, pentru o cupă sau mai multe din desertul preferat al verii.

62562775
Un bărbat a murit într-un incendiu urmat de o explozie, la Galați

Un bărbat de 73 de ani a murit sâmbătă, la Galați, după ce casa i-a luat foc. Incendiul a fost urmat de o explozie puternică. Au ars locuința și anexele din gospodărie, pe o suprafață de 400 de metri pătrați.

62562773
Dezastru după caniculă. Vijeliile au făcut ravagii în toate regiunile țării. Au făcut și victime

După căldura care a pârjolit ieri România, pe seară au lovit vijeliile, care au făcut și victime, din nefericire.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.