Momente pline de emoție pentru copii. Cei mici au desfăcut cadourile primite de la Moș Crăciun

×
Publicitate

A fost cea mai frumoasă noapte din an pentru toată lumea. Cea în care moşul şi-a golit sacul de daruri şi a lăsat câte un strop de magie în fiecare casă.

Pentru copii a avut jucării, cărţi, haine şi dulciuri, iar părinţilor le-a adus bucuria de a se vedea şi a sta în jurul bradului, după un an plin, alături de cei pe care îi iubesc şi preţuiesc.

Cei mici l-au pandit şi au încercat să-l prindă, dar simpaticul bătrânel e sprinten şi s-a strecurat fără să fie văzut. La unii însă a intrat direct pe uşă. A stat de vorbă cu copiii pentru că a vrut să se mai odihnească şi să asculte colinde şi povesti.

Toată lumea a fost fericită într-un final, iar momentele pline de iubire şi bucurie pe care le trăim în aceste zile sunt dovada supremă ca Moş Crăciun chiar există.

Fericiţi, cei mici şi-au desfăcut cadourile pe care spiriduşii le-au aşezat cu grijă sub brad. Elisa a fost de-adreptul surprinsă.

Matei, de 4 ani, a fost foarte emoţionat când s-a întâlnit cu moșu'.

Casa Anastasiei, din Pitești, s-a transformat după ce a trecut moşul pe la ea. Spiriduşii i-au lăsat, pe lângă un tobogan uriaş, o chitară și un microfon. Le-a montat repede şi a început concertul.

Şi la două 2 surori din Albă Iulia moșul cel bun a sosit. Şi nu s-au lăsat până nu au desfăcut fiecare cutie.

În casele în care s-a mai odihnit, Moşul a ascultat poezii şi colinde şi a stat de vorbă cu cei mici.

Patric şi Filip au fost au încercat să-l prindă în fapt pe bătrân. Au vrut să filmeze momentul în care intra în casa - dar spiriduşii au oprit filmarea.

Şi David l-a pandit pe moş. A stat cu ochii pe geam şi uşa, dar, ca prin magie, cadourile au apărut într-o secundă sub brad.

Daria, Sara şi Emi s-au bucurat împreună de cadouri.

Călătoria simpaticului bătrânel a fost urmărită de radarele comandamentului american al Apărării Aeriene. La unii copilaşi a ajuns seara, la alţii, în zori.

Între timp, Moș Crăciun s-a întors la el acasă în Laponia. A lăsat renii să se odihnească, iar de mâine se apuca de lucru împreună cu spiriduşii pentru cadourile de anul viitor.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62312871
Incendiu de proporții într-un parc auto al unei societăți comerciale din Oradea. Paznicul a suferit un atac de panică
Pompierii orădeni au acţionat, în noaptea de Crăciun, pentru stingerea unui incendiu de amploare, care s-a produs la o societate comercială de pe strada Gh. Mărdărescu, din Oradea.
62310575
Șase tineri s-au bătut în fața unui hotel din Slatina, în noaptea de Crăciun. Un bărbat a ajuns la spital
O bătaie între şase tineri a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în faţa unui hotel din Slatina, iar în urma conflictului un bărbat de 26 de ani a ajuns la spital.  
62312524
Cinci pacienți care au fost răniți în accidentul de la Unirii vor fi externați din spital
Cinci pacienţi greci, răniţi în accidentul de la Pasajul Unirii, vor fi externaţi duminică din Spitalul Bagdasar Arseni, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale.