Momente impresionante la paradele din marile orașe. Mii de oameni au urmărit militarii

×
Publicitate

Toate marile oraşe din România au sărbătorit duminică cei 101 de ani de la Marea Unire.

Oamenii au fost încântaţi să participe la parade, chiar dacă unii au stat câteva ore bune în frig.

În oraşul Marii uniri, Alba Iulia, zeci de mii de români au admirat parada. Peste 1.400 de militari şi 110 mijloace tehnice au defilat prin fața oaspeţilor. Mii de confetti în culorile tricolorului au fost lansate în momentul în care au trecut trupele şi au creat o atmosferă spectaculoasă.

Cei mai încântaţi au fost copiii care, cu steaguri în mână, au privit trecerea militarilor, iar localnicii au umplut balcoanele blocurilor ca să poată admira ceremonialul militar.

La Cluj-Napoca au defilat în fața miilor de oameni peste 400 de cadre militare şi 64 de maşini de tehnică militară.

Unul dintre cele mai impresionante momente a fost intonarea imnului atunci când un steag imens a fost coborât de către alpinişti salvatori.

De asemenea, publicul s-a bucurat de artificiile care au colorat cerul din Piaţa Avram Iancu.

Sute de militari, poliţişti, jandarmi şi pompieri au defilat într-o paradă impresionantă, şi la monumentul martirilor, aflat lângă Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte.

La final, oamenii au depus coroane cu flori în memoria celor care s-au jertfit pentru ţară.

Iar pe străzile din Răcari, zeci de copii au purtat pe braţe un tricolor imens, de peste o sută de metri, spre bucuria şi admiraţia trecătorilor.

La Târgu Jiu pentru prima dată după Revoluţie parada a fost organizată pe bulevardul din fata primăriei. Mii de oameni au asistat la defilarea soldaţilor.

Dacă în anii trecuţi manifestările de acest gen nu strângeau câteva sute de oameni, acum inclusiv copii au ţinut să vadă parada de 1 Decembrie.

În cetatea Unirii, Alba-Iulia, piaţa şi bulevardele din apropiere s-au umplut timp de 10 minute, iar cei prezenţi s-au bucurat de un spectacol de lumini pe acorduri de muzică românească.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62095978
Autospecială de poliție, izbită în trafic și răsturnată, în Capitală. Trei polițiști au ajuns la spital

Trei polițiști aflați în misiune au ajuns la spital duminică seară, după ce autospeciala lor a fost izbită de un autoturism într-o intersecție din București.

62095961
O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat în Capitală. Trei ofițeri au fost răniți

O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată într-un accident, dumincă seară, într-o intersecție din zona Apărătorii Patriei, din București.

62095955
Orașul din România care a desființat Poliția Locală. Primar: "Nu se bucură de respectul cetățenilor"

Poliția Locală a fost desființată în orașul Dărăbani, din județul Botoșani, iar primarul spune că în acest fel face economii la bugetul local, potrivit darabaneni.ro.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
SURSE: PSD va susține guvernul Luca Niculescu. Lista miniștrilor care vor face parte din noul Executiv

Social-democrații ar fi decis în unanimitate că vor susține guvernul Luca Dumitrescu în Parlament și că vor avea membrii în executivul acestuia, transmit sursele Știrilor ProTV.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Vlcsnap 2026 10 14 17h46m04s976
O femeie a atacat mai multe persoane, la întâmplare, în Constanța. Ce problemă de sănătate are suspecta

Scene șocante în Constanța, unde o tânără de 20 de ani a atacat mai multe persoane, la întâmplare, pe stradă, într-o cafenea, în recepția unui hotel, dar și într-un magazin dintr-un centru comercial.