Modificări importante la legea adopției. Ce trebuie să știe cei care vor să adopte un copil

×
Publicitate

Zeci de mii de copii aflați acum în grija statului vor avea șanse în plus de a-și găsi o familie după ce Parlamentul a adoptat o serie de modificări la legea adopției.

Procedurile prin care un copil este declarat adoptabil au fost simplificate, iar cei care îndrăznesc să-și asume uriașa responsabilitate de a avea grijă de un suflet vor fi tratați cu mai mult respect și sprijiniți.

Este doar un pas înainte, spun activiștii pentru drepturile copilului, care mai au o listă lungă de revendicări.

Alexandra este studentă la universitatea din Brașov și se bucură de o viață normală. Știe că a fost adoptată de mică și le este recunoscătoare părinților ei, doi medici din Codlea. Și-ar dori ca fiecare copil să aibă această șansă.

Ioana Alexandra Picu: ”Acești doi oameni mi-au oferit căldură, mi-au oferit iubire și tot ceea ce am avut nevoie și consider că acest lucru ar trebui să fie făcut și în zilele noastre”.

Iar noua lege simplifică procedura prin care un copil este declarat adoptabil.

Nu mai este nevoie de acordul rudelor până la gradul 4 și se scurtează termenul în care părinții biologici renunță la drepturile și responsabilitățile lor.

Copiii vor putea fi adoptați și după vârsta de 14 ani. În jur de 50.000 de copii se află acum în grija statului.

Stanca Mezei, DGASPC Cluj: ”Am observat că a crescut interesul pentru adopție în acest an, cu toată perioada de urgență, de alertă și cu situația cu care ne confruntăm cu toții”.

Legea vine cu îmbunătățiri și pentru cei care-și doresc să adopte un copil. Atestatul de familie adoptatoare va fi valabil de acum 5 ani, și nu 2.

Mihaela și soțul ei s-au întors special din Germania ca să adopte două fetițe gemene; au fost nevoiți să renunțe la joburile și locuința din străinătate, căci procedurile erau extrem de complicate și necesitau prezența lor în țară.

Mihaela Stănescu: ”Noi am prins perioada în care atestatul era valabil un singur an de zile și pentru că adopția noastră a durat 2 ani și jumătate, normal că am trecut prin prelungire cel puțin o dată. Ce a însemnat asta? Un nou set de acte. Nu ne-a înfrânat nici măcar avântul de a adopta doi copii până la urmă, dar a fost un dezavantaj pentru noi”. 

Drepturi similare pentru părinții adoptivi

 

De acum, părinții adoptivi vor avea drepturi similare cu cei biologici. Concediul de acomodare, asemănător celui de creștere a copilului, va fi mai bine plătit.

În plus, primesc stimulente financiare care îi încurajează să adopte copii cu vârste mai mari, care suferă de un handicap sau frați inseparabili.

Lenke Iuhos, psiholog: ”Faptul că procesul devine mult mai relaxat, omul, părintele, devine un părinte mult mai eficient și mult mai funcțional. Se poate implica efectiv de profilul copilului pe care o să îl aibă drept copil în casă”.

Am câștigat o bătălie, dar nu și războiul, spun cei care luptă de ani buni pentru modificarea legii.

Azota Popescu, președinte al Asociației Catharsis Brașov: ”Să se deschidă adopțiile internaționale pentru toți copiii pentru care nu se pot identifica familie de adopție națională, nu se pot. Doi, copilul să fie dat în adopție imediat după abandon”.

În plus, spune ea, românii aflați în străinătate și care doresc să adopte nu ar mai trebui purtați pe drumuri și obligați să stea cu lunile în țară, pentru diverse formalități.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
A murit bărbatul de 89 de ani, grav rănit în explozia de la Galați. Ce se va întâmpla cu blocul grav afectat

Bărbatul de 89 de ani, din Galaţi, în apartamentul căruia a avut loc explozia devastatoare care a afectat mai multe blocuri, a încetat din viaţă.

Cum poți deveni pompier. Zeci de posturi pot fi ocupate fără concurs

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș are nevoie de pompieri, însă din lista lungă de persoane interesate, prea puțini se încadrează. Mai exact, doar 22 de candidați au fost selectați, în condițiile în care au fost depuse 300 de dosare.

Sărbătoare de comemorare a morților, în Transilvania. „E important să ne amintim de ei întodeauna”

Credincioşi din Transilvania au sărbătorit duminică "Luminaţia", sau ziua Morţilor. 

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.