Moartea unui tânăr, la Costinești, scoate la iveală cele mai periculoase locuri de pe litoral. Ce pericole pândesc sub apă

×
Publicitate

Moartea unui adolescent de 16 ani la Costinești aduce din nou în atenție zonele periculoase de pe litoral. Tânărul a sărit în cap de pe dig și s-a lovit de stabilopozi.

Zona nu era semnalizată în niciun fel, la fel cum nu sunt nici altele în zonă, la fel de periculoase. Apele Române, instituția care se ocupă de amplasarea panourilor informative, spune că este în plin proces de montare a avertismentelor.

În zona digului din Costinești nu există niciun panou care să îi atenționeze pe turiști de pericolul la care se expun dacă sar în apă de pe dig. Salvamarii susțin că au vrut să monteze ei unul, dar instituția responsabilă este Apele Române.

Într-un răspuns pentru Știrile Pro TV, reprezentanţii instituţiei „Apele Române” spun că astfel de panouri, care interzic îmbăierea în zona digurilor, există și sunt în curs de amplasare, în mai multe zone de pe litoral. Autoritățile se scuză explicând că în sezonul rece le strâng ca să le recondiționeze și le montează vară din nou.

Nicu Serafim,, coordonator serviciu salvamar Costinești: ”Nu avem nicio bază legală să le spunem băi nu ai voie concret, nu există niciun cadru legal să pot să îl opresc pe omul ăsta să sară de aici de pe stabilopozi.”

La numai o zi de la tragedie, tot în Costinești am surprins mai mulți tineri care înoată în larg, după balizele montate de salvamari. Dar capcane sunt în multe locuri, și numai unele sunt semnalizate.

Mihai Alexe, salvamar: „Zonele periculoase sunt undeva lângă dig. Deși zona marcată indică faptul că este sigură, pe alocuri există gropi și acelea ne pun în dificultate. Aici practic curenții trag foarte mult.”

Ne îndreptăm spre nord. În Eforie, în dreptul plajei Belona, fotografii realizate de salvamari arată un lanț de pietre foarte aproape de mal, rămase după amenajarea zonei.

Gelu Vatamanescu, coordonator serviciu salvamar Eforie: ”Noi le-am balizat, sunt balizate, după cum se vede, dar turiștii în marea majoritate nu știu despre ce este vorba dau la o parte balizele și sar direct cu capul în ele.”

Și pe plajele noi din Constanța, Mamaia Centru și Mamaia Nord sunt zone înșelătoare.

După lărgirea plajelor, în nordul stațiunii Mamaia panta de intrare în mare este mai abruptă. Asta înseamnă că trecerea de la apă mică la apă adâncă este bruscă. De aceea și geamandura până la care putem înota este mai aproape de mal, aproximativ 20 de metri.

Nici turiștii nu sunt de fiecare dată disciplinați și uneori reacționează brutal atunci când salvamarii le atrag atenția că se expun la pericole.

Valentin Ivan, salvamar: "Am avut probleme cu turiștii, i-am avertizat, nu ne ascultă, ne înjură. Se bucură la valuri pentru că asta e satisfacția, nu își dau seama că acei curenți îi trag ușor ușor în larg, când nu mai simt nisipul sub picioare intră în panică.”

În sezonul trecut, 16 turiști și-au pierdut viața, iar sute au fost salvați în ultimul moment.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62264123
Membrii și susținătorii LGBT, huiduiți la un marș în Iași. Trei persoane au fost amendate

Membrii și susținătorii comunității LGBT au pornit duminică seară într-un marș pe străzile centrale ale Iașiului. Au fost huiduiți de contestatari, dar forțele de ordine au împiedicat escaladarea conflictului.

61855365
Un cadavru a fost găsit într-o rafinărie din Ploiești. Poliția face cercetări

Cadavrul unui bărbat de 52 de ani a fost găsit, duminică, într-un batal de reziduri petroliere, din incinta unei rafinării din Ploiești.

62264093
Un biciclist a fost aproape să fie spulberat pe trecerea de pietoni. Momentul a fost filmat. VIDEO

Un biciclist a trecut prin clipe de spaimă, în timp ce traversa o stradă din oraşul Găeşti, în judeţul Dâmboviţa, chiar în faţa sediului poliţiei.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.