Ministrul Mediului: S-au cerut mostre ADN pentru identificarea ursului Arthur

×
Publicitate

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că se încearcă identificarea ursului Arthur prin recoltarea de probe ADN.

Cu toate acestea, Barna a subliniat faptul că Ministerul Mediului şi instituţiile subordonate nu au avut informaţii legate de acest exemplar, despre care organizațiile non-guvernamentale au spus că este cel mai mare din România.

”Din exemplarul recoltat s-au cerut probe ADN și am trimis ca aceste probe ADN să fie trimise la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură Marin Drecea. În ceea ce privește exemplarul recoltat, avem posibilitatea și certitudinea identificării. Pentru a compara aceste mostre ADN cu ceva vom solicita informații de la acele organizații care aveau posibilitatea sau au făcut monitorizare. În felul acesta am putea elimina orice dubiu cu privire la existența ursului Arthur.” - a declarat ministrul Mediului.

Pe de altă parte, Tanczos Barna a afirmat că acest exemplar de urs brun nu era cel mai mare din România, așa cum a susținut preşedintele asociației Agent Green, Gabriel Păun, care este și consilier onorific al premierului Cîțu.

”Ca o ultimă remarcă, cu privire la acea afirmație că este cel mai mare urs din România, sunt 593 de puncte și din câte știu ursul lovit de o mașină în zona Sovata avea 620. Deci în România există foarte multe exemplare frumoase, avem o populație superbă de urși bruni și zilele trecute am văzut foarte multe poze superbe cu exemplare. Unii chiar au pus poze cu Arthur 1, Arthur 2, Arthur 3. Eu sunt convins că în România există și în momentul de față urși mai mari, chiar mult mai mari decât urși de 593 de puncte” - a mai spus ministrul Mediului.

Arthur va ajunge la muzeul cinegetic Posada

 

Tanczos Barna a subliniat de două ori faptrul că își dorește ”foarte mult” ca trofeul Arthur să ajungă la muzeul cinegetic de la Posada.

”Mi-aș dori mult ca acest trofeu să ajungă la muzeul cinegetic de la Posada. Trofeul este în țară. Conform legii, aceste trofee nu pot părăsi teritoriul României, drept urmare și trofeul de la Ojdula este în continuare la dispoziția asociației de vânătoare și mie mi-ar plăcea foarte mult ca acest trofeu să ajungă la muzeul cinegetic de la Posada.” - a spus ministrul.

Cât a plătit prințul Emanuel pentru ursul pe care l-a împușcat

 

Acuzat că a vânat cel mai mare urs din România, prințul Emanuel de Liechtenstein susține într-un comunicat că el nu l-a împușcat pe Arthur, ci pe un alt urs, și are dovezi în acest sens.

Prințul mai spune că ursul ucis a fost considerat periculos de autoritățile române și oferă tot sprijinul în ancheta declanșată. În țară, parchetul face cercetări pentru braconaj și uz ilegal de armă.

La 4 zile de când Ştirile PROTV au prezentat pentru prima dată cazul ursului împuşcat de la Ojdula - Covasna, prinţul Emanuel de Liechtenstein a transmis punctul său de vedere. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
Citește și...
62185841
STS: Certificatele verzi de călătorie ar putea fi implementate la începutul lunii iulie. Ce informații va conține codul QR

Termenul vehiculat, la nivel european, pentru implementarea certificatelor verzi de călătorie este începutul lunii iulie, potrivit STS.

62182747
Florin Cîțu: Proiectele de infrastructură vor fi făcute în termenul asumat

"România are nevoie de infrastructură". Este declarația premierului Florin Cîtu, aflat astăzi în vizită la șantierul variantei ocolitoare a municipiului Satu Mare, care, după ani întregi de întârzieri, vă fi terminat anul acesta.

62189394
40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiu: Prunariu: "Suntem dinozauri cu experienţă"

Dumitru Dorin Prunariu a declarat, marţi, într-o conferinţă ce a marcat 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiu, că aniversarea acestuia e un motiv pentru a marca ceea ce a realizat până acum România şi ceea ce realizează în prezent.

Recomandări
Drona sv
Cum a fost surprinsă drona deasupra României înainte de a se prăbuși în Suceava. Imaginile filmate de la sol

Incident la granița României cu Ucraina. O dronă de mici dimensiuni s-a prăbușit în apropierea localității Solca, din județul Suceava. 

Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Cum se împart ministerele din guvernul Siegfried Mureșan. Postul pe care l-ar putea primi Ilie Bolojan

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, are în plan o negociere cu liderii PSD. Asta, deși întâlnirea de miercuri, dintre Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu a schimbat decizia social-democraților de a nu vota Guvernul propus.

Zapada pe Transfagarasan
Prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Șoferii au avut nevoie de ajutor după ce zăpada a depășit 10 centimetriri

La munte a căzut prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Zăpada s-a depus pe asfalt, așa că drumarii sunt în misiune.