Militar al Forţelor Navale Române, mort după ce s-a scufundat în mare ca să culeagă rapane

62044937

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit înecat, miercuri după-amiază, după ce s-ar fi scufundat în Marea Neagră, în zona pescăriei din Năvodari, pentru a culege rapane, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Reprezentanţi ai Forţelor Navale Române au declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul era angajat al respectivei structuri militare din anul 2006, în ultima perioadă lucrând ca bucătar pe fregata Mărăşeşti. În 2011, a participat, cu fregata Regina Maria, la misiunea Active Endeavour în apele Mării Mediterane. Era căsătorit şi avea un copil în vârstă de 15 ani.

"Un bărbat, de 33 de ani, a decedat după ce s-ar fi scufundat pentru a culege rapane. De caz se ocupă Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală, sub coordonarea Parchetului Militar Constanţa", a transmis IPJ.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", la faţa locului s-au deplasat, după un apel primit la numărul unic de urgenţe 112, o autospecială cu modul de prim ajutor şi un elicopter SMURD.

"În ciuda eforturilor susţinute ale pompierilor paramedici şi a medicilor de pe elicopterul SMURD, din păcate bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare acesta fiind declarat decedat", a precizat ISU.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62053801
Reuters: Știrile ProTV și www.stirileprotv.ro, sursele de știri în care românii au cea mai mare încredere
Știrile Pro TV și site-ul www.stirileprotv.ro sunt pe primul loc în România în ceea ce priveşte încrederea acordată de public, potrivit unui raport lansat de Institutul Reuters şi Universitatea Oxford.
62053791
Un nou jandarm rănit în România. A fost lovit cu o masă în cap în Mureș
Un jandarm de 21 de ani din Mureş a ajuns la spital după ce a fost lovit cu o masă în cap, în timp ce încerca să aplaneze un scandal, izbucnit între mai multe persoane. Scenele s-au derulat în comuna Șincai, la o sărbătoare locală.
62053776
Pensiile speciale ale primarilor, amânate. Când se vor relua discuțiile
Guvernul amână adoptarea Codului Administrativ cu pensiile speciale pentru primari.