Mii de români au spus „Hristos a Înviat!”, în Grecia. Au ciocnit ouă roșii și au ascultat slujba în limba greacă

×
Publicitate

Mii de români au spus „Hristos a Înviat!” pe țărmurile Mediteranei, în Grecia. Au ciocnit ouă roșii și au ascultat slujba în limba greacă.

La miezul nopții au sărbătorit Învierea cu un spectaculos foc de artificii, pentru că așa este obiceiul locului. Duminică, în prima zi de Paște, au ieșit la taverne, au mâncat calamar proaspăt, dovlecei prăjiți cu tzatziki și și-au bucurat ochii cu marea de azur.

Thassos, Salonic sau Corfu. Peste tot, în Grecia, Învierea a fost întâmpinată cu un superb spectacol de artificii. Primul Paște fără restricții din ultimii doi ani i-a făcut pe mii de români să sărbătorească Învierea în albastrul fără de cusur al insulelor elene. Au ciocnit ouă roșii și au ascultat slujba în limba greacă.

Ioana Selner, antreprenor român în Grecia: „Sunt focuri de artificii, tradiția de Înviere la greci este să aibă Lumină atât pe cer, cât și în Biserică, dar mai ales în sufletele fiecăruia."

În Grecia, tradițiile de Paște sunt asemănătoare cu ale noastre. Românii care și-au petrecut prima zi de Paște pe malul Mediteranei au luat prânzul pe terasele popularelor taverne.

Au avut friptură de miel, dar nu au lipsit nici fructele de mare proaspete, midiile, caracatița și creveți la grătar.

Mihnea Răducu, turist român în Grecia: „Hristos a Înviat din Thassos, din Grecia! Suntem la restaurant și mâncăm un ou roșu, calamari umpluți, dovlecei pane cu tzaztiki și un platou cu fructe de mare."

Iulia, turistă româncă în Grecia: „Am revenit după 18 ani în Thassos, am regăsit aceeași atmosferă caldă, am participat la slujba de Înviere. Este foarte interesant că românii și grecii sunt împreună, mi-a plăcut foarte mult!”

Cătălina, turistă româncă în Grecia: „O atmosferă deosebită, grecii au aceleași tradiții și obiceiuri ca și noi, mâncarea este extraordinară, variată, am mâncat miel, pește, copiii se simt extraordinar."

Aflați în vacanță în Thassos cu părinții lor, copiii și-au început ziua cu o vânătoare de ouă de ciocolată. Au pornit în goană să le caute într-o gradină superbă. Cea mai mică dintre ei, Ioana, a umplut rapid coșulețul.

Dacă aveți planuri de vacanță, trebuie să știți că de pe 1 mai, până pe 31 august, certificatele de vaccinare sau de trecere prin boală pentru accesul în spaţiile închise sau deschise nu mai sunt necesare în Grecia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62187956
Miracolul Învierii a umplut cerul și pământul de lumina așteptată de milioane de credincioși

Miracolul Învierii a umplut cerul și pământul de lumina așteptată de milioane de credincioși. Cea mai înaltă dintre sărbătorile creștinătății ne-a adus iar aproape, după doi ani în care boala ne-a ținut despărțiți.

62228178
Mulți români au făcut grătare în natură, la iarbă verde, de Paște. „Am venit de la 6 dimineața”

Cu un soare strălucitor pe cer în mai toată țara și familia reunită de sărbători, nu puteau lipsi grătarele în natură.

62255755
Doi șoferi s-au luat la bătaie în trafic. La sfârșit, unul l-a lovit pe celălalt cu mașina

Doi șoferi s-au bătut în trafic în Dej, iar incidentul a fost înregistrat pe camerele de supraveghere.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.