Manifestații împotriva violenței asupra femeilor, în România. Mii de oameni au participat la marșuri în mai multe orașe

×
Publicitate

Mii de persoane au participat duminică, în mai multe orașe din țară, la un marș împotriva violenței asupra femeilor. Oamenii au vrut să tragă un semnal de alarmă, mai ales că s-au înregistrat zeci de cazuri de femicid doar în acest an.

Mesajele de solidaritate au ajuns și pe scena Bucharest Fashion Week, prin vocea unei creatoare de modă.

În Capitală, marșul a avut loc între Piaţa Universităţii și Piaţa Victoriei. Peste o mie de oameni au ieșit în stradă, având același mesaj.

Andrada Cilibiu, activistă pentru drepturile femeilor, Centrul Filia: „Ne-am solidarizat astăzi împotriva violenței asupra femeilor, de orice fel. Am asistat anul acesta la niște forme extreme de violență împotriva femeilor. 45 de femei au fost ucise de parteneri sau foști parteneri, și așa ceva este inacceptabil.”

Silviu Faiăr, creator de conținut: „Poate să aibă forma a ceea ce am văzut la știri în ultimul an: de la femei ucise de către partenerii lor, până la hărțuirea stradală și genul de violențe cu care sunt obișnuite femeile zi de zi.”

Reporter: „Cum se simte să trăiești cu frica abuzului?”

Fată: „Nu se poate descrie. Dar odată ce conștientizezi și ai persoane lângă tine, o comunitate, poți trăi altfel.”

Femeie: „Rușinea nu trebuie să fie a lor. Rușinea este mereu a agresorului. Solidaritate.”

Și la Oradea, două sute de oameni au pornit prin centrul orașului cu pancarte.

Pe scena Bucharest Fashion Week, Alexandra, o tânără creatoare de modă, a dedicat un moment siguranței femeilor.

Alexandra, creatoare de modă: „Eu știu cum e să fii un copil de 5 ani și să stai în fața mamei tale când tatăl tău încearcă să o lovească, pentru că știi că pe tine nu te va lovi. Mi se pare că toți ar trebui să vorbim la locurile noastre de muncă despre marșurile care se întâmplă, despre proteste. Ăsta e locul meu de muncă și de asta am ales să o fac acolo.”

În România, 445 de femei au fost ucise de un membru de familie în ultimii 10 ani.

Doar în 2024, peste 36.000 de plângeri au fost înregistrate pentru infracțiunea de loviri și alte violențe.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62584329
Descoperire cutremurătoare într-o casă din Vaslui, la o zi după ce a avut loc un incendiu
Un bărbat de 79 de ani din județul Vaslui a murit intoxicat cu fum în propria casă, după ce ar fi încercat să stingă un incendiu.
62584336
Cutremur în România, într-o zonă neobișnuită. Care a fost magnitudinea seismului
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs luni dimineaţa, la ora 3:35, în Muntenia, judeţul Brăila, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
62584319
Sesizarea lui Nicușor Dan despre legea cultelor ajunge pe masa CCR. Criticile aduse de șeful statului
Curtea Constituţională a României (CCR) discută, luni, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu modificările aduse legii privind libertatea religioasă şi regimul cultelor.