Update - Efectele vântului puternic în judeţul Iaşi: acoperişuri smulse, copaci căzuţi, mai multe persoane fiind rănite

Mai multe persoane au fost rănite în judeţul Iaşi după ce au fost lovite de bucăţi de acoperiş sau de arbori căzuţi din cauza vântului puternic, Iaşiul fiind sub cod portocaliu de vânt până la ora 18.00.

Un incident grav a avut loc în localitatea Miroslava de lângă municipiul Iaşi, unde un copil şi mama sa au fost loviţi de un stâlp doborât de rafalele puternice de vânt. Cele două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

O bucată dintr-un acoperiş s-a prăbuşit peste o maşină aflată în mers, în zona CUG, circulaţia fiind blocată timp de câteva zeci de minute.

La Târgu Frumos, un bărbat a fost lovit de o creangă, fiind necesară intervenţia medicilor. El este conştient, afirmă medicii. Totodată, mai mulţi copaci s-au prăbuşit în municipiul iaşi, iar câteva maşini au fost avariate.

Citește și
Vântul puternic a doborât copaci în mai multe zone din țară. Intervenţii ale pompierilor în Neamţ şi Satu Mare

Primăria Iaşi a anunţat că angajaţii companiilor direcţiilor municipale intervin de urgenţă pentru a îndepărta sau remedia urmările vântului deosebit de puternic. 

Update: Pompierii militari din cadrul ISU Suceava, sprijiniţi de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, autorităţi locale, Poliţie şi operatori de utilităţi au intervenit, duminică, în intervalul orar 10:00-14:30, pentru gestionarea a peste 20 de situaţii de urgenţă, generate în principal de manifestările meteorologice periculoase.

„Intervenţiile au vizat, în principal, îndepărtarea copacilor căzuţi sau înclinaţi, elemente de construcţie desprinse de vânt şi acoperişuri avariate, în mai multe localităţi din judeţ - Suceava, Rădăuţi, Frătăuţii Vechi, Pătrăuţi, Plopeni, Vereşti, Moara, Cornu Luncii, Rădăşeni, Milişăuţi, Fântânele, Sasca Mică, Capu Câmpului, Cacica”, transmis oficialii ISU.

Rafalele de vânt au provocat de asemenea avarii la reţelele de alimentare cu energie electrică, aproape 5.000 de gospodării rămânând fără alimentare cu electricitate.  

Cel mai afectat este judeţul Neamţ, unde vântul puternic a afectat cinci linii de medie tensiune, relatază News.ro.

Peste 7000 de consumatori din mai multe localităţi ale judeţului Neamţ au rămas fără electricitate, din cauza avariilor provocate de vântul puternic pe reţeaua de alimentare. Sunt afectate cinci linii de medie tensiune.

Ce localități au rămas fără electricitate

Potrivit informaţiilor furnizate de compania de alimentare către autorităţile din judeţul Neamţ, afectate sunt localităţile Pipirig cu satele Stânca, Boboiesti, Pluton, Dolheşti, Brusturi - satul Grosi şi satul Târzia, Drăgăneşti, sate din comuna Roznov, Izvoare – zona Dumbrava Roşie, Cândeşti, Frunzeni – satul Costişa. În total, la ora transmiterii acestei ştiri nu sunt alimentaţi cu energie electrică 7035 de consumatori. Echipele de intervenţie de află pe teren şi lucrează pentru remedierea situaţiei. Tot din cauza vântului puternic, cinci stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil în localitatea Ţibucani.Traficul rutier pe DJ 115N este blocat pe ambele sensuri, în zona în care s-a produs incidentul. 

Şi în judeţul Harghita rafalele de vânt au provocat avarii pe liniile de tensiune ale reţelei de alimentare cu energie electrică. Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, afectate sunt localităţile Iacobeni, Imper, Plăieşii de Jos şi Plăieşii de Sus, unde 1110 consumatori nu au energie electrică, după ce vântul puternic a provocat avarii la 13 posturi de transformare.