Mihai Leu este în continuare în stare gravă la Spitalul Fundeni. Precizările instituției medicale

62539349
Inquam Photos / George Calin

Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu este în continuare internat la terapie intensivă, intubat şi sedat, a anunţat Spitalul Fundeni, miercuri, într-un comunicat.

 

“Pacientul Mihai Leu este în continuare internat pe secţia de terapie intensivă, se menţine starea generală gravă, evoluţie staţionară”, a precizat Insititutul Clinic Fundeni.

Mihai Leu a ajuns sâmbătă seară la IC Fundeni cu un elicopter, după ce a făcut din nou hemoragie. El are insuficienţă pulmonară şi metastaze pulmonare.

Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, a fost internat la spitalul Fundeni din data de 28 aprilie până la 15 mai, din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul.

El a mai fost internat de urgenţă din cauza complicaţiilor în lunile mai şi decembrie 2024.

În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

El este campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62555090
Firma de catering şi grădiniţa din București unde mai mulţi copii au făcut toxiinfecţie alimentară, închise de autorităţi
Este anchetă în Capitală după ce 13 copii, cu vârste între 3 și 6 ani, și o educatoare de la o grădiniță privată din Sectorul 2 au ajuns la spital cu semne de toxiinfecție alimentară.
62555077
Un bărbat din Republica Moldova, care era urmărit internaţional pentru omor, a fost capturat de poliţişti în PTF Stânca
Un bărbat din Republica Moldova urmărit internaţional pentru omor a fost capturat, marţi, de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca, a transmis, miercuri, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani.
62555071
Poliţiştii din Giurgiu au făcut o descoperire de aproape 20.000 de euro într-un microbuz. Ce ascundea șoferul. FOTO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, cantitatea de 980 kg de tutun neprelucrat, ascuns prin metoda "capac".