Metoda prin care funcţionarii RAR înmatriculau maşini periculoase. „M-a trimis Silviu"

62076871
Pro TV

Procurorii care anchetează dosarul înmatriculărilor ilegale de la RAR Sibiu şi Vâlcea au dezvăluit detalii cel puţin insolite din anchetă.

Tribunalul Sibiu a dispus, joi, arestarea preventivă a zece dintre persoanele cercetate în dosarul mitei pentru verificarea tehnică a autovehiculelor, în care sunt vizaţi funcţionari de la RAR Sibiu şi Vâlcea.

Funcţionari ai RAR Sibiu şi Vâlcea pretindeau şi primeau sume de bani în legătură cu activităţi de identificare, omologare şi verificare a stării tehnice a vehiculelor în vederea înmatriculării. Funcţionarii foloseau complici şi anumite coduri pentru a zădărnici o eventuală urmările din partea organelor de anchetă.

În iulie 2018 a început urmărirea penală ”in rem”, iar în 09 septembrie 2019 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de mai mulţi suspecţi, cu privire la săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi complicitate la comiterea infracţiunilor de corupţie.

”Prin ordonanţa din data de 11.09.2019, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea unui număr de 11 suspecţi pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi complicitate la comiterea infracţiunilor de corupţie. Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 12.09.2019 a fost pusă în mişcare a acţiunea penală faţă de 13 dintre suspecţi”, au precizat procurorii.

Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de 10 dintre cei 11 suspecţi reţinuţi, dintre care şeful Reprezentanţei RAR - Sibiu şi 2 ingineri din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanţa Sibiu, un inginer din cadrul Registrul Auto Român – Reprezentanţa Vâlcea şi un agent de poliţie în cadrul I.P.J. Mureş – Postul de Poliţie Băgaciu.

 

"Codurile secrete" folosite de funcţionarii de la RAR

 

Potrivit comunicatului emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, "funcţionari publici din cadrul R.A.R. Sibiu şi R.A.R. Vâlcea, prin intermediul unor terţe persoane, pretindeau şi primeau sume de bani în legătură cu activități de identificare, omologare și verificare a stării tehnice a vehiculelor în vederea înmatriculării.

Funcţionarii publici din cadrul Registrului Auto Român, în realizarea în concret a faptelor de corupţie şi-au luat o serie de măsuri pentru a asigura conspirativitatea faptelor comise, apelând la „serviciile de intermediere” prestate de către anumiţi complici, de regulă, fiecare inginer „lucra” cu un anumit complice, aspecte cunoscute atât de ceilalţi funcţionari cât şi de ceilalţi intermediari şi beneficiari ai „serviciilor de intermediere” (mituitori).

Toate aceste măsuri de identificare şi folosire a intermediarilor, a complicilor la corupţie, sunt apte a elimina o serie de riscuri în privinţa deconspirării faptelor şi anchetarea lor de către organele de urmărire penală, făcând dificilă infiltrarea unor investigatori acoperiţi care să intre în contact direct cu funcţionarii publici şi să le remită acestora mita, fiind totodată aproape eliminată posibilitatea ca vreo persoană să îl denunţe pe funcţionarul public întrucât acesta din urmă nu executa personal acţiunea de pretindere şi primire a mitei, astfel încât potenţialul denunţător l-ar fi putut reclama doar pe complice, care acţiona în numele şi pentru funcţionarul public, iar, de regulă, „problema” mituitorului era rezolvată de inginer, acesta din urmă, în multe cazuri, analizând în prealabil situaţia prezentată de complice.

Au fost elaborate şi folosite de către funcţionarii publici, împreună cu complicii acestora, a anumitor coduri, pentru ca la momentul în care un beneficiar, un mituitor, intra în legătură cu complicele funcţionarului, după pretinderea şi primirea mitei, intermediarul îl instruia pe mituitor să îl contacteze pe inginerul pentru care el „lucra” şi să îi spună că „vine din partea lui Silviu” ori „vine din partea lui Mihai”, etc., potrivit înţelegerii, de la un anumit moment, dintre aceştia, aceste prenume schimbându-se periodic, reprezentând un cod.

În momentul în care funcţionarul auzea un anumit nume „Silviu”, „Marius” sau „Mihai”, acea persoană fiind una fictivă, iar acel nume corespundea cu cel stabilit de funcţionar cu complicele său, avea reprezentarea certă că mituitorul a luat legătura cu intermediarul, a discutat modalitatea de comitere a faptelor de corupţie şi a remis mita către el, prin intermediul complicelui său.

Adoptarea acestui plan de către funcţionarii publici şi complicii lor avea un dublu scop, primul fiind determinat de încercarea infractorilor de a deruta organele de urmărire penală, prin acreditarea ideii că ar fi implicat în fapte de corupţie un terţ cu prenumele folosit drept cod, astfel încât organele de anchetă penală să îşi concentreze eforturile în scopul identificării acelui terţ inexistent, iar al doilea scop este reprezentat de intenţia făptuitorilor (funcţionari corupţi şi complicii acestora) de a evita scurtcircuitarea lanţului infracţional.

Astfel în privinţa acestui ultim scop, se reţine că un mituitor care a beneficiat în trecut de „serviciile” funcţionarului public şi ale complicelui acestuia ar putea memora parola, codul, ce i s-a comunicat cu acea ocazie, iar în momentul în care ar fi avut nevoie din nou de serviciile acestor inculpaţi s-ar fi putut prezenta direct la funcţionarul public şi i-ar fi spus că „vine din partea lui Silviu”, etc., cum i s-a spus în trecut, iar funcţionarul public i-ar fi prestat „serviciul” având reprezentarea că mituitorul a discutat în prealabil cu complicele său, deşi beneficiarul nu a făcut acest lucru.

Funcţionarii publici şi complicii acestora, la anumite intervale de timp, schimbau codurile, prenumele folosite, astfel încât, în momentul în care beneficiarul nu a discutat cu complicele şi nu i s-a comunicat noul cod, dar se prezenta folosind un vechi prenume, funcţionarul public îşi dădea seama că acesta nu a discutat în prealabil cu intermediarul şi nu a remis mita, situaţie în care nu îl favoriza pe acesta în cadrul procedurilor R.A.R.
Astfel, acordarea calificativului „bun tehnic” cu ocazia inspecţiei tehnice, în mod discreţionar, unui vehicul necorespunzător tehnic, de către un funcţionar public corupt, are drept consecinţă punerea în circulaţie a unui vehicul periculos pentru traficul rutier, existând astfel premisele producerii unor evenimente rutiere grave, de cele mai multe ori soldate cu victime omeneşti.
"

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
"Dă-o naibii de treabă!" David Popovici, efervescent după calificarea în finala de la 200 m: "Mâine, bubuială!"
"Dă-o naibii de treabă!" David Popovici, efervescent după calificarea în finala de la 200 m: "Mâine, bubuială!"
Citește și...
„Vreau să mor, dar nu singură”. Mesajul fetei din București care a sunat la helpline

Operaţiune dramatică, joi seară în Capitală. Poliţiştii au găsit la timp o adolescentă de 17 ani care încerca să îşi pună capăt zilelor.

Învățătoarea care şi-a atacat elevii cu spray lacrimogen, eliberată. Măsura luată de şcoală

Învățătoarea din Satu Mare care a golit un spray lacrimogen în sala de clasă cu elevi de 6 și 7 ani a fost eliberată din arest vineri dimineaţă şi va fi cercetată sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.

Regiunea unde s-au înregistrat -0,5 grade Celsius vineri dimineață

Cea mai scăzută temperatură în judeţul Harghita, de la începutul toamnei, s-a înregistrat vineri, la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a arătat minus 0,5 grade.

Recomandări
Acciza la motorină, redusă cu 20% timp de două săptămâni. Măsura intră în vigoare pe 16 august

Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă. Astfel, reducerea este de aproximativ 68 de bani pe litru.

Procurorii Laurei Codruța Kövesi, percheziții la firme IT și primării din țară. Dosarul vizează 7 milioane de euro din PNRR

Parchetul European a efectuat, marți, 19 percheziții la sediile unor persoane și companii, într-o anchetă privind o posibilă fraudă în achiziții publice pentru proiecte IT finanțate din fonduri europene, în valoare de aproximativ 7 milioane de euro.

S-a câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 - peste 10,07 milioane de euro

La tragerea Loto 6/49 de joi, 13 august 2026, s-a câștigat cel mai mare premiu de categoria I din istoria acestui joc, în valoare de 52.839.623,04 de lei (10.077.166,58 de euro).