Mersul Trenurilor 2023-2024. Din decembrie, călătoriile cu trenul vor fi mai lungi și mai scumpe

62367980

Noul Mers al Trenurilor, valabil pentru perioada 2023-2024, intră în vigoare din 10 decembrie. Potrivit publicației Club Feroviar, călătoriile cu trenul vor dura mai mult pe majoritatea rutelor, inclusiv pe cele modernizate, și vor fi mai costisitoare.

 

Conform sursei citate, neaprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA pentru acest an are un impact negativ asupra infrastructurii feroviare.

De altfel, neaprobarea bugetului a fost una dintre nemulțumirile sindicaliștilor, care au organizat recent o grevă de avertisment în sectorul feroviar.

Pentru că nu există un buget aprobat, nu s-au putut efectua lucrări de întreținere și reparații pe rețeaua feroviară, ceea ce duce la impunerea unor restricții de viteză, chiar și pe magistralele modernizate, cum ar fi ruta București-Constanța.

Din acest motiv, călătoriile cu trenul vor dura mai mult începând din decembrie 2023.

În plus, începând cu aceeași dată, biletele de tren vor fi și mai scumpe, deoarece Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat anterior că tarifele vor fi ajustate anual în funcție de rata inflației.

Având în vedere că ultima majorare a avut loc la 1 iulie 2022 (cu 20%) și inflația a continuat să crească de atunci, este de așteptat o creștere semnificativă a prețurilor biletelor de tren.

Mersul trenurilor 2023-2024. Vom sta mai mult în tren pe ruta București-Constanța

În prezent, trenurile InterCity fac fix două ore de la București la Constanța, însă după 10 decembrie timpul de parcurs va crește la două ore și șapte minute. 

De altfel, pe Magistrala 800 București-Constanța, trenul IR 1581 București-Constanța va avea o durată a călătorie care va crește de la două ore și 22 de minute la două ore și 29 de minute.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62389484
Un bărbat din Neamț a murit după ce a pus oala cu mâncare la încălzit

O neatenţie l-a costat viaţa pe un bărbat de 52 de ani, din judeţul Neamţ. Omul a pus mâncarea la încălzit, însă în loc să supravegheze oala, a adormit. Vasul s-a aprins şi, cel mai probabil, bărbatul a murit intoxicat.  

62364344
Ciolacu apără tăierile și taxele mai mari: Nu e austeritate. Nu am de gând să dau vreun pas înapoi

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, în deschiderea şedinţei de Guvern, că Guvernul are forma finală a măsurilor fiscal-bugetare, după consultările cu toţi partenerii sociali şi o bună parte dintre propunerile lor se regăsesc în acest proiect.

62389455
CNSAS a publicat fotografii cu tineri reținuți de Securitate în anii '80 pentru că erau rockeri | FOTO

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat, luni, pe pagina de Facebook, fotografii cu tineri reținuți în anii 1980 pentru că purtau haine inscripționate cu numele unor formații rock.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.