13 membri ai unei familii din Craiova, infectaţi cu coronavirus. Din ce ţară s-au întors

62119871
Pro TV

Douăsprezece persoane din Romanești, un cartier din Craiova, au fost testate pozitiv pentru coronavirus.

Potrivit presei locale este vorba despre membrii unei familii de romi întorși din Anglia, care ar fi trebuit să se afle în izolare.

Aceștia au încălcat mai multe prevederi legale, printre care fals în declarații și nerespectarea măsurii izolării. Mai mult decât atât, unii dintre ei au devenit agresivi la spital, transmite Gazeta de Sud.

Surse medicale de la SJU Craiova au precizat că femeile s-au prezentat cu un copil de cinci luni la spital, nefiind transportat cu izoleta. Acestea ar fi mințit și la triajul epidemiologic, completând formularul cu informații false. Ele au declarat că au venit recent din străinătate și că se află în izolare.

Femeile au mai spus că nu sunt alte persoane cu care ar fi intrat în contact. În cele din urmă, ele au recunosut că mai sunt cu încă nouă persoane acasă. Persoanele în cauză au fost transportate la spital cu o autospecială ISU, spunând că nu au nimic și că nu vor să rămână la spital, devenind violente.

Deși forțele de ordine ar fi intervenit, după ce au început să dea cu pumnii și picioarele în uși, reprezentanții poliției spun doar că pacienții ar fi fost agresivi verbal și că nu a fost dată nicio sancțiune, pentru că nu ar fi existat nicio sesizare cu privire la acest caz.

În prezent, toți membrii familiei sunt internați la spital.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62109632
Acordul MAI cu Patriarhia a fost modificat. Slujbele se vor desfășura fără credincioși
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat miercuri seara modificarea acordului încheiat între Biserica Ortodoxă Română şi MAI privind sărbătorile pascale.
62120536
Primăria care oferă măști și mănuși de protecție gratuit. Ce spun oamenii
Instituțiile publice care încă mai lucrează cu publicul și-au luat cât mai multe măsuri de protecție.
62120532
Sute de cutii cu materiale de protecție au ajuns în Oradea, din China. Cât au costat
Sute de cutii cu materiale medicale de protecție au sosit miercuri după-amiază pe aeroportul din Oradea.