Medicii veterinari verifică vânzările de porci din mediul online pentru a împiedica comerțul ilegal

×
Publicitate

Pentru că se aproprie Crăciunul, iar carnea de porc este acum la mare căutare, medicii veterinari s-au apucat să verifice vânzările de porci din mediul online.

Aceștia se uită peste anunțurile postate de gospodari, apoi le bat la ușă pentru a vedea dacă animalul este înregistrat în baza de date. În plus, cel care le cumpără marfa trebuie să completeze un formular special.

Astfel, vor să prevină răspândirea pestei porcine.

El este Ghiță, un purcel de peste 120 de kilograme, care a fost scos la vânzare pe internet de un gospodar din Dârvari, Prahova. Anunțul a fost văzut și de medicii veterinari, care i-au făcut o vizită.

Veterinarii vor să verifice, prin aceste vizite, dacă animalul este înregistrat și dacă oamenii îi îndrumă pe viitorii cumpărători să completeze un formular de mișcare, pus la dispoziție de Direcția Sanitar Veterinară Prahova.

Reporter: „Dacă vine clientul la poartă și vă înțelegeți, ce trebuie să faceți?”

Florică Stemate, vânzător: „Îl trimit la medicul pe care îl avem aicea zonal să facă formularul de mișcare și cu asta basta, să îmi dea banii.”

Așa că toate anunțurile postate pe site-uri de profil sunt citite cu atenție de medicii de la DSV.

George Stratulat, directorul DSVSA Prahova: „Dacă nu reușim să stopăm traficul ăsta ilegal de carne de porc, de animale vii atunci e o problemă și nu mai putem stopa pesta porcină africană.”

Și pe șosele se fac controale la transporturile de carne de porc.

Șofer: „N-am avut autorizația sanitar veterinară pentru mașină, dar în rest am avut tot ce trebuie.”

Autoritățile le reamintesc oamenilor că și examenul pentru trichineloza este obligatoriu dacă vrem să mâncăm carne de porc crescut în gospodărie.

În Prahova, carnea de porc în viu se vinde cu prețuri între 13 și 20 de lei pe kilogram, în timp ce în galantarele măcelăriilor prețurile încep de la 22 de lei.

Cumpărătoare: „Nu este pentru orice buzunar, este pentru buzunare care sunt mai pline. Am dat 300 de lei deocamdată.”

Vânzarea porcilor neidentificați este sancționată cu amendă cuprinsă între 600 și 1500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62310192
Accident mortal în Ialomița. O persoană și-a pierdut viața, iar traficul este oprit

O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, produs joi dimineaţă între Slobozia şi Urziceni.  

62308741
Economist: Boicotul României faţă de companiile austriece este absolut ineficient. Nu ne putem bate cu astfel de coloşi

Economistul Mircea Coşea a afirmat că nu este partizanul boicotării unor societăţi austriece din România, ca urmare a eşecului Schengen.

62268568
Consultant: Românii vor plăti facturi la electricitate de 3-4 ori mai mari decât anul trecut

Oamenii vor plăti la energie electrică facturi de trei sau chiar de patru ori mai mari decât anul trecut, în primăvară, chiar şi la un tarif de 1,3 lei pe kilowatt, a afirmat miercuri consultantul economic Adrian Negrescu.

Recomandări
Nava scufundata
O navă s-a scufundat după ce ar fi fost lovită de drone aproape de Portul Constanța. O persoană a murit, trei sunt dispărute

Un petrolier care venea din Turcia și se îndrepta spre Sulina ar fi fost lovit de drone aproape de Portul Constanța. Potrivit unor surse, nouă persoane au fost recuperate de o altă navă comercială, trei sunt date dispărute, iar o persoană a decedat.

62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.