Medicii trag un semnal de alarmă, după decesul Corneliei Catanga: „Boala are o evoluție imprevizibilă”

×
Publicitate

Cornelia Catanga, renumita artistă de muzică lăutarească, a murit vineri la Spitalul Universitar din Capitală.

Medicii au diagnosticat-o cu Covid-19 şi au descoperit că avea plămânii grav afectaţi. Ar fi prezentat simptome specifice coronavirusului cu o săptămână în urmă, dar s-a tratat acasă.

Specialiştii trag din nou un semnal de alarmă şi spun că este esenţial să cerem ajutor încă de la primele semne ale bolii.

În acest moment sunt 1.364 de pacienţi la terapie intensivă, iar în ultimul interval de 24 de ore au murit încă 116 oameni.

În vârstă de 63 de ani , Cornelia Catanga s-a stins în jurul orei 5 la Spitalul Universitar din Capitală. Interpreta de muzică lăutărească a ajuns acolo în toiul nopții. Era în stare gravă. Abia respira când familia a cerut ajutor la Salvare. Un test rapid Covid, dar și un altul PCR au confirmat faptul că era infectată cu SARS-CoV-2 .

Fiica vitregă a Corneliei: „Am vorbit cu doamna doctor de la Salvare la telefon și mi-au spus că trebuie să o ducă la spital că nu poate respira. Când a ajuns tata la spital au ieșit afară și au spus că au resucitat-o de două ori, apoi au spus că a murit și într-un final că a avut și Covid.”

Apropiații insistă însă că nu ar fi avut simptome de Covid.

Reporter: „Avea probleme de sănătate acasă zilele acestea?”

Fiica vitregă: „N-a avut.”

Reporter: „Nu era sub tratamente?”

Fiica vitregă: „Nu. Avea o infecție urinară.”

În urmă cu 10 zile, Cornelia Catanga, potrivit unor apropiați ai familiei, a început să aibă temperatură, stare de moleșeală și durere de cap. La două săptămâni după ce un alt membru al familiei fusese diagnosticat cu Covid-19. A rămas însă acasă, unde s-a tratat inclusiv cu vitamine pentru o simplă răceală. În ultimele zile însă starea ei de sănătate s-a agravat, iar în momentul în care a ajuns la spital a fost prea târziu, plămânii artistei erau afectați în proporție de 90%.

Cornelia Catanga avea și alte afecțiuni. În 2019, a suferit un stop cardio-respirator, iar medicii i-au montat un stent la inimă. Avea probleme și cu vederea, așa că infecția cu Covid 19 i-a fost fatală.

Și în urma acestui episod dramatic medicii insistă să nu ne tratăm singuri acasă, chiar dacă trăim cu senzația că am luat doar o simplă răceală.

Cristian, medic: „Fiecare pacient are complicațiile lui care apar în urma bolii, care știm că are o evoluție imprevizibilă și de multe ori, gravă.''

Agenția Europeană pentru Medicamente a anunțat că Ivermectina, un deparazitar pentru animale, nu este recomandată în prevenirea ori tratarea Covid 19 și poate agrava alte suferințe.

În cazul Corneliei Catanga artiștii au făcut front comun pentru a susține familia îndurerată. Deocamdată nu se știe în ce condiții va avea loc înmormântarea.

Fiica vitregă: „Așa vrem, să o ducem la capelă, vrem să o ducem.''

Cornelia Catanga a intrat într-o orchestră ca instrumentist încă de fetiță.

Simion Bogdan, artist: „A luat acordeonul în brațe la vârsta de șase ani, iar la opt ani deja a cântat pentru prima dată pe scena. În '85 are primul show la Sala Polivalentă, un show de muzică lăutărească și comedie cu Stela și Arșinel, iar în '86 pleacă din țară la un turneu la Tel Aviv și Berlin, în "89 scoate primul disc lansat după Revoluție.''

Cezar Ouatu, artist: „România, astăzi, a sărăcit dintr-un anumit punct de vedere, artistic, cultural și mai ales pe zona autentică a muzicii lăutărești. Doamna Catanga a fost, este și va rămâne o voce inconfundabilă și o artistă a poporului.''

Cornelia Catanga a umplut sălile de spectacole din țară și din străinătate timp de 20 de ani, în care a urcat pe scenă împreună cu soțul ei Aurel Pădureanu.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62181326
Ministrul Transporturilor spune că nu s-a ajuns la un acord cu sindicaliştii de la metrou

Vineri seară la ora 22 s-a reluat circulaţia metroului din Bucureşti, după ce câteva sute de salariaţi ai Metrorex au reuşit să arunce în haos capitala României pentru mai bine de 16 ore.

62181421
Un bărbat din Bacău a murit, după ce a fost lovit de o mașină de jandarmi. Imaginile, surprinse de o cameră de luat vederi

Un bărbat în vârstă de 60 de ani din Bacău a murit, după ce a fost lovit de o mașină de jandarmi, aflată în misiune.

62181420
Razie de amploare în Capitală. Polițiștii și jandarmi au informat cetățenii în legătură cu noile măsuri

Noile restricții anunţate de autorităţi intră în vigoare de duminică seară.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.