Mărturiile miresei păgubite de Florin Salam: „Nu am mai dat de el. S-a ascuns”. Cum se apără cântărețul

×
Publicitate

Interpretul de manele Florin Salam este implicat într-un nou scandal. După ce, în ianuarie, a fost acuzat că a agresat o tânără într-un hotel din Capitală, joi dimineață a fost ridicat de poliție pentru înșelăciune și audiat de procurorii din Târgoviște.

Salam este acuzat că ar fi luat 5.500 de euro pentru o nuntă la care nu a mai cântat.

Florin Salam a fost ridicat de jandarmii de la Brigada Specială de Intervenție de acasă și dus cu mandat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște. Cântărețul este suspect într-un dosar de înșelăciune, după ce înainte de pandemie a fost arvunit de un bărbat din Târgoviște să cânte la nunta lui, dar nu s-a prezentat.

Vă salutăm prietenii mei! Țin să vă anunț că în data de 21 august 2021 vă aștept la Târgoviște la cea mai frumoasă nuntă. Al vostru, Florin Salam, la Laurențiu și Mari. Vă pup și vă iubesc!”, anunța artistul.

Pentru că nu a fost încheiat un contract, mirele păgubit l-a rugat pe artist să confirme prin două filmări prezența la eveniment.

Salam: „Nu mai sunați la presă”

Cu jurnaliștii nu a vrut să vorbească, dar li s-a adresat urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare: „Oameni buni, data viitoare să mă sunați pe mine, să facem contractual, să nu mai sunați la presă...”.

Cei doi miri susțin că i-ar fi achitat lui Florin Salam suma de 5.500 de euro pentru a cânta la nunta lor din august 2021.

Plata ar fi fost făcută în numerar în trei tranșe, dar artistul nu ar fi încheiat un contract cu aceștia și nu le-ar mai fi răspuns la telefon în ziua evenimentului.

Mariana Bitu, mireasa păgubită: Doi ani jumate, chiar nu am mai dat de el. Nu am putut... S-a ascuns, el știe.

Reporter: De ce nu a vrut să semneze contract?

Mariana Bitu, mireasa păgubită: A spus că nu știe să scrie.

Reporter: Cu cât l-ați plătit? Ca să cânte cât timp?

Mariana Bitu, mireasa păgubită: Două ore l-am plătit să cânte. Soțul meu s-a ocupat cu treaba asta. S-au întâlnit cu managerul dânsului, dar era și Florin Salam când s-au dat banii, când s-a vorbit.

Reacția lui Florin Salam

Florin Salam a promis la audieri că va da banii înapoi și a spus că a trecut printr-o perioadă de recuperare și de aceea s-a retras pentru o vreme din viața publică.

Florin Salam: Un fotbalist poate să intre pe teren cu piciorul în ghips? Dați voi un răspuns, vă întreb eu acum. Cum poate să joace Gică Hagi un meci de fotbal în echipa lui când are piciorul în ghips?

Reporter: Dar i-ați anunțat?

Florin Salam: Din 2019. Și-au adus aminte acum oamenii. Eu le spun așa: ei vor mai avea nevoie de mine. Eu nu am nici o problemă. Ba din contră eu ar trebui să îi dau în judecată!

Este a doua oară când Florin Salam ajunge anul acesta în fața anchetatorilor. Luna trecută a fost audiat ca martor de polițiștii Secției 1, după ce o tânără l-ar fi acuzat că a agresat-o chiar în prima zi din an într-o cameră de hotel din centrul Bucureștiului.

Articol recomandat de sport.ro
Marin Takahashi își pune fanii pe jar! Pictorial incendiar cu japoneza tatuată
Marin Takahashi își pune fanii pe jar! Pictorial incendiar cu japoneza tatuată
Citește și...
Dezvăluirea făcută de Alexandra Căpitănescu după Eurovision: „De ce am avut ghinionul să pățesc asta?”

Alexandra Căpitănescu și trupa ei au revenit acasă, după ce au luat locul al treilea la Eurovision, cu un punctaj record în istoria participărilor noastre.

Doi amatori de cățărări au rămas blocați pe un perete stâncos în Cheile Șugăului. Au fost salvați după o intervenție dificilă

Intervenție dificilă în Cheile Șugăului pentru salvamontiștii din județul Neamț. Doi amatori de cățărări au rămas blocați pe un perete stâncos și au sunat după ajutor.

Reacția unui turist francez care a venit să viziteze Bucureștiul. „Da, este Micul Paris”

Cei care ajung în Capitală, pot descoperi orașul de la înălțime, pentru că autobuzele turistice au revenit pe străzi. 

Recomandări
Au început consultările oficiale la Cotroceni. Ce a discutat PSD cu Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru luni consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.

Pe cine ar vrea Nicușor Dan să desemneze premier. Două variante de tehnocrați luate în calcul - Surse

Radu Burnete și Delia Velculescu sunt numele de premier tehnocrat luate în calcul de Nicușor Dan înainte de consultările cu partidele politice, au declarat surse politice pentru Știrile ProTV.

Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra prima casă cu TVA redus. Ce prevede proiectul

Cu o piață a locuințelor cu prețuril exorbitante, tranzacțiile imobiliare sunt în scădere. Iar potrivit datelor oficiale, decalajul este de peste 15% față de anul trecut.