Marinarii români răpiţi ar fi victimele unei "acţiuni teroriste". Cum au acţionat piraţii

×
Publicitate

O navă cu echipaj românesc care se îndrepta spre vestul Africii cu produse petroliere, sub pavilion maltez, a fost atacată de piraţi în golful Guineei, şi trei marinari aflaţi de cart au fost răpiţi.

Nu se ştie dacă a fost o acţiune de piraterie sau chiar una teroristă - a declarat ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu. A fost activată imediat celulă de criză la nivelul ministerului, care a luat legătura cu autorităţile din Togo şi Nigeria.

Petrolierul Histria Ivory deţinut de o companie de shipping din Constanţa, făcea curse regulate între Togo şi Liberia. Duminică seara, după circa 40 de minute de la ieşirea din portul togolez Lomme, în apele atlanticului, nava cu cei 21 de marinari români la bord, a fost atacată de un grup de piraţi.

Petrolierul Histria Ivory

Atacul a fost unul extrem de rapid şi precis, astfel încât nu toţi marinarii au reuşit să se refugieze în zona de siguranţă a navei. Piraţii se pare că sunt specializaţi în astfel de operaţiuni: imediat după ce au urcat la bordul navei au decuplat sistemele GPS ale petrolierului, pentru că autorităţile să nu poată localiza vasul.

Adrian Mihălcioiu reprezentant ITF România: „La aproximativ 20 de mile marine de coastă togoleză au fost atacaţi de piraţi şi aici se ştie acum că au fost luaţi ostatici trei membrii ai echipajului iar restul au reuşit să se ascundă în zona specială de Securitate în caz de atac pirateresc. Piraţii practic au surprins echipajul pentru că au ajuns foarte repede la bord. Până s-a dat alarma probabil nu toţi au ajuns în zona special desemnată pentru Securitate de pe navă în caz de atac pirateresc. Nava a fost vandalizata ca să spun aşa de cei care au urcat la bord cabinele au fost scotocite, au fost distruse echipamentele de pe puntea de comandă. Nava este sub pavilion maltez dar echipajul este complet românesc.

Trei romani au fost capturaţi. Încă de luni reprezentanţii ITF România sunt în contact cu ministerul afacerilor externe al României care încearcă să negocieze cu piraţii. Ministril Melescanu a declarat astăzi că acţiunea ar putea fi una teroristă.

“Până acum toate cazurile de piraterie şi răpiri pe care noi le-am avut până acum cu marinară romani şi au fost peste 100 de cazuri toate s-au terminat cu eliberarea oamenilor”, spune Adrian Mihălcioiu.

Toţi cei 21 de marinari romani de la bordul navei sunt asiguraţi de către compania din Constanţa în cazul atacurilor şi al răpirilor piratereşti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Chivu, în mijlocul controversei din Italia: "I s-a făcut o mare nedreptate!"
Cristi Chivu, în mijlocul controversei din Italia: "I s-a făcut o mare nedreptate!"
Citește și...
Un bărbat ar fi încercat să-și înjunghie și sugrume soția. Vecin: ”E băiat de nota 10”

Scandal într-o familie din Ungureni, judeţul Dâmboviţa: o femeie susţine că soţul a atacat-o cu un cuţit şi chiar a vrut să o sugrume, şi numai intervenţia fiului lor, spune victima, a salvat-o.

Falsul medic Raluca Bârsan și șefa ei, audiate la o secție de poliție. Ce riscă

Fosta şefă a secţiei de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean Ilfov şi tânăra de 30 de ani, bănuită că a exercitat fără drept profesia de medic, sunt audiate la secţia 9 de Poliţie din Capitală.

Mai mulţi români s-au trezit cu credite uriaşe după ce au aplicat pentru un job

Câţiva indivizi din Argeş sunt anchetaţi de ofiţerii de la crimă organizată şi de procurorii de la DIICOT Ploieşti.

Recomandări
O nouă lovitură pentru șoferi: benzina bate recordul istoric, iar motorina nu mai poate fi găsită sub 10 lei/litru

Prețurile carburanților au ajuns la noi maxime în România. Benzina a depășit precedentul record istoric stabilit în luna mai, iar motorina a trecut de pragul de 10 lei pe litru.

Putin dezvăluie pentru prima oară cele două instituții din Rusia și Ucraina care colaborează strâns, în ciuda războiului

Serviciile de informații din Rusia și Ucraina continuă să colaboreze și s-au aflat permanent în contact, în ciuda războiului care se desfășoară deja de 4 ani și jumătate între cele două țări, a recunoscut, în premieră, Vladimir Putin.

DNA, percheziții la Universitatea Ovidius. Suspiciuni de mită pentru promovarea examenelor la Facultatea de Medicină

Are loc o anchetă de amploare la Universitatea Ovidius din Constanța. Procurorii și jandarmii au descins, vineri dimineață, la Facultatea de Medicină.