Maria Olaru povesteste despre bataile primite de la antrenori: "Mi-a indesat cateva palme". Reactia lui Octavian Bellu
Maria Olaru isi va lansa, sambata, o biografie “Pretul aurului. Sinceritate incomoda”, scrie Catalin Tolontan pe blogul sau.
Fosta gimnasta povesteste, in carte, despre bataile primite de la antrenori, inclusiv de la antrenorul Octavian Bellu", si despre umilintele la care erau supuse gimnastele. “Uneori, teroarea e mai greu de suportat cand te temi ca vei fi pedepsita, decat pedeapsa in sine", marturiseste Maria Olaru in volumul sau. Cartea scrisa de Maria Olaru va fi lansata sambata, la ora 13:30, la Targul de carte Bookfest de la Romexpo, relateaza News.ro.
“Draga cititorule, iti propun sa facem cunostinta. Eu sunt Maria. Maria Olaru, gimnasta… Dar daca vrei sa ma cunosti mai bine pe mine, Maria, sportivul si omul deopotriva, trebuie sa ai rabdare. Viata mea nu se poate povesti in 34 de randuri, atatea cati ani am. Asta pentru ca in acesti 34 de ani mi s-au intamplat atatea lucruri cat intr-o viata de om. Asadar, iti voi spune povestea mea… Cum am ajuns sa fac gimnastica? A fost o pura intamplare… Ba nu! Pentru ca, asa cum am aflat de la un intelept, nimic important, pe lumea asta, nu e intamplator… Sportul m-a format si m-a pregatit pentru viata, contribuind mult la integrarea mea in societate, conferindu-mi in acest sens calitati indispensabile. Ca fosta sportiva de inalta performanta sunt obisnuita cu disciplina, programul riguros, calita psihic in numeroasele antrenamente si competitii, cunoscand deopotriva gustul dulce al victoriei si pe cel amar al infrangerii. Sportul m-a consacrat si tot ceea ce sunt astazi, datorez sportului. Asta sunt, asta este povestea mea” scrie Maria Olaru in prefata autobiografiei.
Maria Olaru: Si are dl. Bellu o mana grea!
Gazeta Sporturilor publica fragmente din volumul fostei gimnaste, in care aceasta povesteste despre bataile primite la antrenamente si despre umilintele la care era supusa. "Dupa amiaza a fost teroare. Am inceput cu sol, m a batut si s a purtat urat cu mine. Mi a dat de doua ori tare cu cauciucul peste fund. Dupa ce m a batut, nu am mai facut nimic. Ii faceam in contra si faceam mutre. Apoi m a trecut la sarituri. Acolo mi am batut joc de ea, atunci Lili (nr. Lili Cosma, antrenoarea Mariei) m a dat afara din sala. Am stat in vestiar tot schimbul, apoi m a chemat la paralele. Acolo am mers bine cu o singura exceptie, m am lovit la coaste. Dupa antrenament mi a zis ca nu mai face niciodata cu mine sarituri si mi a mai spus catar incapatanat. Era iute la manie si la meserie. La inceput, cand vedeam ce le facea celorlalte... ma cam umpleam de groaza. Eu, care veneam de acasa cu spaimele si obsesiile mele - era tocmai ce nu mi trebuia. Uneori, teroarea e mai greu de suportat cand te temi ca vei fi pedepsita, decat pedeapsa in sine", este un fragment din cartea fostei gimnaste.
Maria Olaru povesteste si despre “metodele” gimnastelor de a scapa de surplusul alimentar: “Tot acolo, la lot, am invatat si metoda cea mai sigura de a scapa de surplusul alimentar ingurgitat, pentru ca acesta sa nu produca efecte ponderale: provocarea vomei. Oricat de dezagreabil ar fi fost (inclusiv de povestit), cam toate fetele procedau astfel, pandind un moment in care sa nu fie vazute, strecurandu se la toaleta si bagandu si capul in WC. Asta nu era deloc simplu, intrucat doamna Eta, tot dansa, era numai ochi si urechi... la fel si antrenorii. La cum era amplasat grupul sanitar, trebuia sa te strecori intr un moment favorabil spre a nu fi observata (puteai alege si dusul pentru asta, dar eram fete bine crescute, nu dadea frumos sa ne curatam acolo unde - pardon - borasem). Oricum, cele care scapam astfel de preaplinul lacomiei nu mai eram «obligate» sa ne spurcam cu Furosemid, infruntand cu un sfidator curaj blestematul de cantar".
"Am avut o zi foarte proasta. La antrenamentul de dimineata am mers prost. De cand m am trezit din pat ma durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut sa fac mai nimic. Cand a vazut d nul Carpinisan ca fac prost la treisaizeci, a inceput sa ma bata. Mi a tras trei palme pana la barna. La barna am stat in fata lui in pozitie de drepti si iar mi a tras o palma, apoi m am urcat din nou pe paralele si iar am facut prost pentru ca ma durea spatele din ce in ce mai tare. Cand m am dat jos, iar m a batut, mi a dat cu palma peste fata si m a trantit jos pe parchet, cand eram jos acolo a inceput sa ma calce in picioare. Plangeam foarte tare. Mi s au umflat ochii si fata. La ochi eram putin vanata" - este o alta marturie a fostei gimnaste.
Maria Olaru rememoreaza si momentul in care tatal unei colege a intrat in sala de sport de la Deva, chemat de Octavian Bellu si Mariana Bitang, care erau furiosi ca o prinsesera pe sportiva transportand dulciuri pentru celelalte fete. “Partea si mai groaznica a urmat dupa aceea: parintii Andreei Ulmeanu au fost convocati la scoala, caci antrenorii principali voiau s-o exmatriculeze, ca sa dea un exemplu pentru toate celelalte. Asa se face ca eu (altfel, prea obisnuita cu violentele fizice care imi maltratasera copilaria) a trebuit sa asist si la o scena cumplita, pe care nu o pot uita. Acolo, in sala, pe aparatul numit sol, in fata tuturor, [subliniere]tatal colegei noastre si-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos si a batut-o, lovind-o cu salbaticie, parca incitat de plansetele si contorsionarile ei.[/subliniere] A fost un spectacol degradant si, pentru mine, traumatizant. Despre omenie sau utilitate, ce sa mai vorbim? Nimeni n-a intervenit, in vreun fel, sa i-o scoata din maini. De furie si de rusine, am plans, apoi, tot antrenamentul. Nu puteam, dar nici nu voiam sa ma opresc, in ciuda atentionarilor (unele, deloc delicate) din partea antrenorilor. Boceam cu ciuda, cu o umilinta neputincioasa. Ma gandeam daca, intr-o asemenea situatie, tatal meu ar fi procedat la fel. Nu, exclus! La sfarsitul sedintei de pregatire, il aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? Tu crezi ca pentru tine ar plange vreuna?». Si iar… jart… trosc, mi-a indesat cateva palme de invatatura. Si are dl. Bellu o mana grea!… Dar dreptate a avut: niciuna dintre fete, desi se petrecuse sub ochii lor, nu a reactionat in vreun fel. Nu le privea pe ele”, povesteste fosta gimnasta.
Ea isi aminteste si momentul in care a castigat titlul de campioana mondiala absolut la Tianjin. Imediat, televiziunea a cautat-o in tara pe mama campioanei, dar intr-un interviu televizat s-a vazut doar ca mama campioanei era bauta si nu putea vorbi. Maria Olaru povesteste cum in cea de-a treia zi a competitiei, inaintea concursului pe aparate, antrenoarea a mers la ea, spunandu-I: “Hai, Olaru, ca maica-ta… iar s-a facut de ras! Au vrut astia sa-i ia interviu si iar n-a putut lega doua vorbe”.
Catalin Tolontan spune ca a primit manuscrisul in septembrie 2015 si a sunat-o pe Maria Olaru sa o intrebe daca este sigura ca vrea sa publice volumul: “Atat de tulburatoare era cartea”. “Daca aceasta carte va fi publicata, ea reprezinta cea mai sincera marturie a performantei sportive aparuta vreodata la noi. Si mai mult decat atat. Paginile Mariei Olaru sunt o depozitie despre pretul succesului care traverseaza zarile luminoase ale sportului. Un inginer, un medic, un profesor sau un sofer crescuti in Romania ar putea spune aceeasi poveste”, arata Tolontan, in prefata cartii.
Reactia lui Octavian Bellu
Culmea, fostul antrenor isi aminteste perfect bataia luata de Andreea, dar nu si partea in care Maria povesteste cum a fost lovita de el.
"Episodul cu Andreea Ulmeanu mi-l aduc foarte bine aminte, dar am inteles ca dupa aceea as fi reactionat si i-as fi dat eu o palma sau doua. Nu pot sa-mi aduc aminte. Eu nu-mi aduc aminte pur si simplu de acum 16 ani sa fi reactionat intr-o asemenea maniera. De obicei, eu sunt foarte calm."
Nu ar fi fost singurul incident cu Octavian Bellu.
Reporter: "Scrie in carte ca "la forta mi-a venit sa plang, dar nu am plans si mi-a tras o palma domnul Bellu si a inceput sa ma doara maxilarul."
Octavian Bellu: "In '94? Nu cred."
Reactia Corinei Ungureanu: La Deva nu ne-a tinut nimeni cu forta
"La multi ani, Marie! Stiu ca iti lansezi cartea de ziua ta. Si eu mi-am lansat cartea " Povestea mea" tot de ziua mea, anul trecut si le-am avut langa mine pe micutele mele gimnaste pe care le antrenez la Petrolul 3 ore pe zi!
Maria a castigat aurul la Tianjin in 1999 dupa o operatie la genunchi. Ea a reusit sa surprinda frumos lumea gimnasticii dar in special pe antrenorii nostri, Bellu si Bitang. Sigur, am citit pasaje din carte si nu pot sa-mi fac o parere completa. Astept si eu, ca multi altii sa citim intreaga poveste.
Eu, ca antrenor azi, ca fost sportiv pana in 1999, antrenata de Bellu- Bitang, Sandu, Cosma, Forminte si multi altii... Multumesc pentru ajutorul vostru! Mi-a fost greu? Da! Am muncit mult? 8 ore pe zi! Au fost momente cand mi-am urat antrenorii? Da! Au fost momente cand am vrut sa renunt? Da! Am lucrat si am concurat cu dureri? Da! M-au obligat antrenorii? Nu! La Deva nu ne-a tinut nimeni cu forta. Performanta a fost alegerea noastra si, daca alegi sa stai cantonat, atunci te supui programului! Asta este reteta inaltei performante pentru a cucerii medalii in orice sport! Asa fac toti, amercani, francezi, japonezi, etc. Datoria noastra, a fostilor campioni este de a da inapoi ceva sportului. Eu prin antrenorat si promovare a sportului , altii prin organizare de competitii sau pur si simplu doar promovare a sportului. Asta este ceea ce trebuie noi sa facem ca fosti medaliati ai Romaniei!" a scris Corina Ungureanu pe Facebook.
Sursa foto: Getty
