Marfar cu 22 de vagoane, deraiat în Olt. Circulația a patru trenuri de călători, oprită câteva ore

62515128
Pro TV

CFR anunţă, mieruru dimineaţă, că circulaţia trenurilor a fost perturbată pe linia CF Fărcaşele – Drăgăneşti Olt, după ce un tren de marfă cu 22 de vagoane goale a deraiat la Drăgăneşti.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că circulaţia feroviară pe relaţia Fărcaşele – Drăgăneşti Olt, fir II (fir I închis pentru lucrări) a fost temporar oprită în intervalul 01:21 – 04:12, din cauza deraierii locomotivei unui tren (CER-FERSPED) de marfă în staţia Drăgăneşti, cap Y, la trecerea peste diagonala 6/12, km 137+700, a transmis, miercuri dimineaţă, CFR, într-un comunicat de presă.

Trenul circula pe relaţia Râureni – Ploieşti Est şi avea în compunere 22 de vagoane goale.

„A fost afectată circulaţia a patru trenuri de călători (1822, 1821, 9381 şi 9900), care au staţionat în gările adiacente până la reluarea traficului. CFR SA transmite scuze călătorilor din trenurile care au staţionat temporar şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Craiova a acordat tot suportul tehnic necesar în cadrul intervenţiilor desfăşurate în staţia Drăgăneşti pentru repunerea pe şină a locomotivei deraiate şi retragerea garniturii trenului, operaţiuni necesare pentru redeschiderea şi reluarea traficului feroviar”, a mai transmis compania.

Evenimentul este investigat de către o comisie de specialitate AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62519143
Ambulanță răsturnată în Oradea după impactul cu o altă mașină. O asistentă, grav rănită la coloană după „ajutorul” martorilor

O ambulanță aflată în misiune s-a răsturnat pe un bulevard din Oradea, după ce a fost lovită de o autoutilitară. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

62519130
Protest al sindicaliștilor de la Romsilva în fața Ministerului Mediului: „Nu faceţi experimente cu pădurile statului”

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, miercuri, un amplu protest la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

62519330
O asistentă și iubitul ei au furat 140.000 de euro şi bijuterii de 60.000 de lei dintr-un cabinet medical din Gorj

O asistentă din Târgu Jiu şi iubitul ei au fost reţinuţi după ce au spart cabinetul medical unde lucra femeia. Au furat de acolo 140 de mii de euro şi bijuterii scumpe - bunuri care aparţineau unei doctoriţe. O parte din prejudiciu a fost recuperat.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.