Manifestul PPE cu prioritățile UE. Schimbare majoră de abordare pentru imigrația ilegală

×
Publicitate

Ursula von der Layen este oficial candidatul Partidului Popular European, pentru încă un mandat de cinci ani la şefia Comisiei Europene. Decizia s-a luat, prin vot, în cadrul Congresului de la Bucureşti.

Dacă va fi realeasă, Ursula von der Layen va putea influenţa politicile cheie europene. Printre priorităţi, invesții comune în apărare, sprijinirea fermierilor, sau reducerea diferenţelor între mediul urban şi cel rural.

Miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Layen, şi-a repetat mai bine de o oră discursul în faţa unei săli goale. Joi însă, și-a transmis mesajul în aplauzele delegaţilor.

Ursula von der Layen: „Să ne uităm la ultimii cinci ani. Când Europa este unită, putem muta munții."

Ursula von der Layen a fost singurul candidat al Partidului Popular European pentru un nou mandat la şefia Comisiei Europene.

Ursula von der Layen a fost desemnată candidatul PPE, cu 400 de voturi pentru şi 89 împotrivă, pentru încă un mandat de cinci ani la şefia Comisiei Europene. Alegerile sunt în septembrie, după ce va fi ales noul parlament.

Sondajele de opinie plasează PPE drept prima forţă politică în perspectiva alegerilor europene din iunie. Tocmai de aceea, şansele ca şefa Comisiei Europene să „prindă" încă un mandat sunt mari. Ea va avea un cuvânt greu de spus în stabilirea viitoarelor politici cheie europene.

Baza este manifestul electoral al PPE, adoptat cu unanimitate de voturi în congresul de la Bucureşti. Investiţiile în apărare sunt prioritare, iar Ursula von der Layen vrea un comisar pentru apărare, dar şi triplarea personalului Frontex, care apără graniţele Uniunii Europene.

Ursula von der Layen: „Trebuie să ne consolidăm capacitatea industrială de apărare în următorii cinci ani. La baza acestui proces trebuie să stea un principiu simplu: Europa trebuie să cheltuie mai mult, să cheltuie mai eficient, să cheltuie european. Aceasta ne va ajuta să acoperim nevoia urgentă de reconstrucție, reîmprospătare și modernizare a forțelor armate ale statelor membre."

Și tranziţia către o economie verde şi circulară este prioritară, la fel şi combaterea schimbărilor climatice. În manifest sunt susţinute investiţiile în cercetare, sănătate, sau în programe care încurajează ca talentele care au migrat în alte ţări să se întoarcă acasă. În ceea ce priveşte migraţia ilegală, este o schimbare majoră de abordare.

Manfred Weber, președinte PPE: „Oamenii din toată Europa se aşteaptă de la noi să reducem numărul de migranţi ilegali. Şi, de aceea, ceea ce a spus şi candidata noastră, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, în discursul său, este că statul decide asupra frontierei externe, şi nu contrabandiştii decid cine intră."

Manifestul adoptat la congresul PPE cere admiterea completă în Schengen pentru Bulgaria și România, ridicând nu doar controalele aeriene și maritime, ci și controalele la frontierele terestre, cât mai curând posibil.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62431632
Doi profesori de la o şcoală din Prahova s-au luat la bătaie în incinta unităţii de învăţământ. Care a fost motivul

Un profesor şi o profesoară de la o şcoală din comuna Păuleşti, judeţul Prahova, s-au luat la bătaie, femeia fiind cea care a reclamat la Poliţie faptul că a fost lovită cu palma peste faţă de către colegul său de serviciu.

62388125
Deficit bugetar record în primele două luni. „Gaură” de 29 de miliarde de lei, mai ales din înzestrarea militară

Deficitul bugetar al Guvernului este foarte mare pentru primele două luni ale anului, de 1,67% din PIB, găurile fiind provocate mai ales de cheltuielile pentru înarmare.

62431598
Restaurantul Templul Soarelui din Bucureşti, închis de ANPC. În incintă au fost găsiţi și gândaci | FOTO

Restaurantul Templul Soarelui din Bucureşti a fost închis temporar de comisarii ANPC.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.