Manifestaţie pro-Palestina la rectoratul Universităţii Bucureşti, după modelul celor din Statele Unite

62450808
StirilePROTV

O manifestaţie pro-Palestina se desfăşoară luni, la rectoratul Universităţii Bucureşti, după modelul celor din Statele Unite, protestatarii instituind o tabără în care deja au fost instalate trei corturi.

Principala lor solicitare este ca instituţia de învăţământ să întrerupă orice colaborare cu Israelul sau cu instituţiile din Israel, deși, oficial, nu există nicio astfel de legătură permanentă.

Purtătorul de cuvânt al Universităţii Bucureşti, Bogdan Oprea, a precizat că universitatea are încheiat un singur parteneriat cu o instituţie de învăţământ superior din Statul Israel, că Universitatea din Bucureşti nu poate fi implicată politic, inclusiv în politica externă a României şi în politica internă a altor state, şi că susţine dreptul universal la protest, dar acesta trebuie exercitat cu respectarea legislaţiei naţionale şi a regulamentelor universitare în vigoare.

”3 corturi deja au fost amplasate. Protestul paşnic al studenţilor bucureşteni împotriva genocidului A ÎNCEPUT! Dacă eşti student, vino să campezi cu noi. Dacă vrei să ajuţi studenţii, adu-le apă, mâncare, pături, cartoane, corturi sau donaţi”., este anunţul făcut de protestatari pe Facebook.

În imaginile distribuite de aceştia, se vede şi cum mai mulţi poliţişti vin pentru a discuta cu cei care şi-au instalat tabăra în zona rectoratului Universităţii Bucureşti.

Protestatarii au amplasat şi mai multe steaguri palestiniene.

Organizatorii spun că principala revendicare pe care o au este ca UB să încheie „parteneriatul” cu „Technion - Israel Institute of Technology” - o universitate din Israel.

Punctul de vedere al Universităţii din Bucureşti

 

Purtătorul de cuvânt al Universităţii din Bucureşti (UB), dr. Bogdan Oprea, a făcut următoarele precizări cu privire la protestul studenţilor:

  1. În prezent, la Universitatea din Bucureşti, sunt înmatriculaţi 2 studenţi / studente din Palestina şi niciun student din Statul Israel;
  2. UB are încheiat un singur parteneriat cu o instituţie de învăţământ superior din Statul Israel, în cadrul Programului Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport în Europa, Erasmus+, dintr-un total de 498 de parteneriate Erasmus+, în cadrul căruia se pot desfăşura mobilităţi academice;
  3. Potrivit Cartei UB, Universitatea din Bucureşti nu poate fi implicată politic, inclusiv în politica externă a României şi în politica internă a altor state;
  4. Universitatea din Bucureşti susţine dreptul universal la protest, dar acesta trebuie exercitat cu respectarea legislaţiei naţionale şi a regulamentelor universitare în vigoare;
  5. Universitatea din Bucureşti consideră că orice conflicte trebuie să îşi găsească soluţionarea pe cale paşnică.
Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62450802
Carambol pe DN1. Șapte vehicule au fost implicate în accident, trei persoane sunt rănite. Traficul spre București este oprit
Un accident între șapte vehicule a avut loc, luni, pe DN1 Ploiești-București, în apropierea localității Bărcănești, județul Prahova.
62310767
Polițiștii se pregătesc pentru sezonul estival. IPJ Constanța cumpără mii de kit-uri pentru depistarea drogurilor
Pe litoral polițiștii se pregătesc pentru sezonul estival. Inspectoratul de Poliție Județean cumpără mii de kit-uri pentru depistarea substanțelor stupefiante din salivă.
62450789
O bătrână din Botoșani, flămândă de câteva zile, a fost găsită așteptându-și fiul la poartă. Gestul făcut de doi polițiști
O bătrână de 80 de ani, din județul Botoșani, a sunat la 112 fiind îngrijorată pentru fiul ei care îi promisese că va veni să o viziteze, însă nu s-a întâmplat.