Mai mulți italieni și-ar fi cumpărat diplome de asistenți de la o școală postliceală din Mureș. Operațiune amplă a poliției

×
Publicitate

O amplă operațiune a Poliției Române este în plină desfășurare la o școală postliceală sanitară din Reghin. Anchetatorii au bănuiala că mai mulți cetățeni italieni ar fi fost ajutați să pună mâna pe diplome de asistenți medicali în mod fraudulos.

Oamenii nu ar fi călcat la orele de curs și nici nu aveau cunoștințe practice.

Investigația pusă la cale de Direcția de Investigare a Criminalității Economice a ajuns la nu mai puțin de 11 cetățeni italieni, despre care există dovezi că și-ar fi cumpărat diplome de asistenți emise de o școală postliceală din Reghin.

Ei ar fi fost școlarizați în mod fictiv, nu ar fi trecut pe la școală și nu știau limba română.

Aceștia ar fi acționat încă din 2019, după cum spun anchetatorii. Cel puțin până acum sunt dovedite 11 astfel de diplome care vor fi anulate la finalul anchetei. Numărul italienilor care și-ar fi cumpărat diplomele ar putea fi, totuși, mult mai mare.

Luni dimineață, anchetatorii de la DICE, dar și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș au descins în 12 locuințe. Sunt vizați până acum cel puțin 8 indivizi care ar avea legătură cu acest caz.

În primul rând este vorba despre un om de afaceri italian, care ar fi liderul grupării, dar și un funcționar de la școala postliceală, secretar, profesori și directorul, fiind acuzați de fraude, de fals, dar și de divulgarea de informații secrete sau nedestinate publicului.

Nu este exclus ca la finalul audierilor aceștia să fie reținuți.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62426960
I-a murit soția, după care fiul, iar acum i-a luat foc casa. Tragedia unui bărbat de 71 de ani din Bacău

Un bărbat de 71 de ani din județul Bacău a murit în locuinţa sa cuprinsă de flăcări. În puterea nopții, o rudă a văzut fumul gros ieşind de sub acoperiş şi a dat alarma.  

62426958
Unde a fost găsită mama din Galați dată dispărută după ce și-a lăsat copilul în spital. „Se ceartă, se bat”

Caz straniu la Galați: autoritățile au fost alertate după ce o femeie de 38 de ani și-ar fi abandonat copilul în spital. Ea fusese să își viziteze fetița de 8 ani, internată de aproape o săptămână cu o viroză, însoțită de băiatul de 9 ani.

62426944
Bărbatul care a provocat accidentul din Brașov urmat de incendiu era beat și furase mașina. Ce alcoolemie-record avea

Apar noutăți în cazul accidentului de la Brașov urmat de incediu, accident provocat de un bărbat băut și fără permis de conducere.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.