Ludovic Orban cere creșterea numărului de poliţişti în civil care fac controale. Ce a spus despre Avocatul Poporului

62151422
StirilePROTV

Ludovic Orban i-a cerut ministrului Marcel Vela să crească numărul de poliţişti în civil care fac controale și amendează oamenii care nu respectă regulile de protecție sanitară.

Premierul Ludovic Orban i-a cerut joi, în şedinţa de Guvern, ministrului de Interne Marcel Vela să ofere „un răspuns potrivit” Avocatului Poporului care i-a cerut ministrului să precizeze ce bază legală există pentru ca poliţiştii să poată face controale îmbrăcaţi în civil şi să amendeze oamenii care nu respectă măsurile de protecţie sanitară.

„Am văzut că Avocatul Poporului vă întreabă de ce se fac controale de poliţie în civil. Daţi-i un răspuns potrivit. Chiar recomand o creştere a efectivelor care operează în civil, pentru că ştim situaţii care ne-au fost raportate în care se strigă «şase» la venirea lor în uniformă şi practic nu pot să surprindă cum sunt situaţiile ele în realitate. De asemenea, Tel Verde să îl operaţionalizaţi şi să îl popularizaţi, astfel încât să putem să direcţionăm controalele în funcţie de semnalele primite de la cei care au o participare civică în semnalarea încălcării regulilor de protecţie a sănătăţii. S-a respectat decizia CNSU ca în termen de 48 de ore toate CJSU să ia deciziile care se impun? Ok. Aici scoatem focarele şi trebuie mers la analiză până la nivel de sat. De exemplu să nu carantinăm o comună dacă doar un sat depăşeşte indicele respectiv. Adică să carantinăm doar satul respectiv”, a afirmat Orban, la începutul întrunirii de joi a Guvernului.

 

A cerut ministrului Sănătății creșterea numărului de paturi la terapie intensivă

 

Premierul i-a cerut ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru să crească numărul de paturi la terapie intensivă şi capacitatea de testare pentru coronavirus.

„Domnule ministrul Tătaru creşteţi capacitatea de testare, numărul de paturi la terapie intensivă. În plus, direcţiile de sănătate publică trebuie monitorizate mai atent. Odată ce se emit deciziile de către direcţiile de sănătate publică privitoare la persoanele diagnosticate pozitiv, ele trebuie urmărite, monitorizate. Insistaţi în continuare nu numai cantitativ, ci şi calitativ asupra anchetelor epidemiologice. Cum a fost eu de exemplu, am fost izolat. Dacă eram pozitiv nu mai transmitea către alţii boala. De asemenea în comunicarea publică trebuie să fim foarte limpezi, foarte clari. Cu cât reuşim să controlăm răspândirea virusului, cu atât viaţa este mai normală, economia e mai puţin afectată şi nu trebuie să impunem restricţii care să afecteze derularea vieţii în condiţii de normalitate”, a precizat Orban.

„Cu DSP-urile am clarificat problema cu 1.000 de posturi la DSP şi 1.000 la ambulanţe?”, l-a întrebat Orban pe Nelu Tătaru.

În replică, ministrul Sănătăţii a cerut suplimentarea ordinii de zi a şedinţei Guvernului cu un proiect de hotărâre prin care va fi suplimentată cu 2.000 numărul de posturi la serviciile de ambulanţă judeţene, la Bucureşti şi la Ilfov.

„Da, am găsit soluţia şi am în vedere pe lista suplimentară o hotărâre de Guvern. Vă rog să fiţi de acord cu includerea pe lista supliemntară a unui proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei 2 la Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. Prin acest proiect de act normativ se suplimentează cu 2.000 numărul de posturi la direcţiile de sănătate publică judeţene şi respectiv a municipiului Bucureşti serviciile de ambulanţă judeţene şi serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov”, a spus Tătaru.

Ludovic Orban a adăugat că nu orice pacient trebuie internat la ATI, în contextul în care există o tendinţă ca unii bolnavi să fie internaţi la terapie intensivă, deşi nu necesită acest lucru.

„Nu trebuie să intre în ATI oricine. Există tendinţa de a interna un bolnav în ATI care nu necesită neapărat internarea în secţia de terapie intensivă. Plus operaţionalizarea tuturor secţiilor. Nu ca la Braşov unde au dat drumul la spitalul modular şi l-au închis pe cel judeţean. Deci ei trebuie să crească numărul de paturi la terapie intensivă”, a completat Orban.

 

Ce a cerut Avocatul Poporului de la Ministerul Afacerilor Interne

 

Avocatul Poporului cere ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să comunice baza legală care a stat la decizia de a trimite poliţişti în civil pe teren, pentru limitarea răspândirii pandemiei. Avocatul Poporului face referire la Statutul Poliţistului şi alte acte care prevăd obligativitatea purtării uniformei de serviciu de către poliţişti în timpul programului de muncă.

Un procent de 20% dintre poliţişti vor fi îmbrăcaţi în civil şi vor controla persoanele pe care le observă că nu respectă măsurile de protecţie, conform normelor legale în vigoare.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, comisarul Georgian Drăgan, a precizat, marţi, că acţiunile de control făcute de poliţişti în civil nu reprezintă „nimic nou”, astfel de activităţi fiind desfăşurate de toate poliţiile din Europa şi din lume, aşadar şi de Poliţia Română.

„Poliţiştii au întâlnit situaţii când, la vederea lor, au fost puse măştile de protecţie, pentru ca imediat după ce colegii mei au plecat din acel perimetru să fie scoase”, a spus Drăgan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Cel puțin 100.000 de oameni ar putea rămâne fără loc de muncă până la finalul anului

Cu restaurantele închise și fără evenimente, cel puțin 100.000 de oameni sunt în pericol de a rămâne fără slujbe până la finalul acestui an.

Cine a adus coronavirusul în prima localitate din țară care a intrat din nou în carantină

La cinci luni de la ieşirea din starea de urgenţă, autorităţile iau punctual măsuri extreme. Localitatea Cuca, din Galaţi, este prima din ţară care a intrat din nou în carantină, după ce rata de infectare s-a apropiat de 5.

Mărturia primei eleve infectate cu Covid, în București, de la începerea școlii

„Vă rog să vă gândiţi la părinţii şi bunicii pe care îi aveţi acasă". Este sfatul primei eleve din Bucureşti care a fost confirmată cu COVID-19, chiar în a doua zi de şcoală.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.