Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) a dispus suspendarea liniei 62 şi prelungirea liniei 63 până la „Colegiul Tehnic Iuliu Maniu", ca urmare a lucrărilor edilitare derulate pe Bd. Iuliu Maniu.
„Având în vedere lucrările edilitare ce sunt executate în zona intersecţiei Bulevardul Iuliu Maniu/ Strada Valea Cascadelor, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) a dispus următoarele măsuri: Linia 62 a fost suspendată până la finalizarea lucrărilor; Linia 63 funcţionează pe un traseu prelungit, de la actualul capăt, "Master", până la terminalul Colegiul Tehnic Iuliu Maniu", se menţionează într-un comunicat al TPBI.
Linia 63 va avea mai multe troleibuze
De asemenea, TPBI a dispus ca, în perioada lucrărilor, linia 63 să funcţioneze cu un parc de troleibuze majorat, pentru a deservi mai mulţi călători.
Pe traseul prelungit, vehiculele liniei 63 vor efectua toate staţiile liniei 62, asigurând continuitatea transportului public în zonă.