Rasturnare de situatie. Proiectul Legii gratierii va fi trimis la comisie, pentru a fi adoptat in forma trimisa de Guvern

×
Codul embed a fost copiat

Controversata lege a gratierii face cale-ntoarsa la Comisia Juridica din Senat, in urma ordinului lui Liviu Dragnea!

Liderul social-democrat vrea ca senatorii puterii sa voteze proiectul in forma Guvernului, nu in cea a colegului sau de partid, Serban Nicolae.

"Daca nu mai am autoritate in partid, ma apuc de pescuit profesionist", a declarat Dragnea. Opozitia suspecteaza, totusi, o intelegere intre cei doi.

Nici in forma Guvernului, nici in cea rezultata de la Comisia Juridica, pedepsele pentru faptele de coruptie nu vor fi gratiate.

In plus, acelasi Dragnea a sustinut ca va propune sanctionarea lui Nicolae pentru ca ar fi modificat legea de capul lui.

Citește și
liviu dragnea
Dragnea, "dezamagit" de modul in care a functionat Comisia juridica. Soarta lui Serban Nicolae, decisa in Comitetul Executiv

In forma Guvernului, proiectul prevede gratierea pedepselor de pana la cinci ani. Senatorii au scazut acest plafon la trei ani, la propunerea lui Serban Nicolae. De asemenea, alesii au amendat textul initial si au prevazut ca se gratiaza in intregime pedepsele celor de peste 70 de ani si la jumatate pentru cei de peste 60 de ani. Sunt exceptate de la gratiere pedepsele pentru fapte de coruptie si cele savarsite cu violenta.

Incercarea de-o noapte a senatorilor de a gratia si coruptii a atras atentia presei internationale.

La o televiziune americana s-a discutat intens despre Ordonanta 13, dar si despre incercarea de gratiere a celor care au luat mita sau au facut trafic de influenta. Liviu Dragnea a fost principalul personaj politic ironizat, iar protestatarii au fost dati drept exemplu pentru spiritul lor civic.

Cronologia evenimentelor

UPDATE ora 17.00 Legea gratierii a fost retrimisa de plenul Senatului la Comisia juridica pentru a fi adoptata in forma trimisa de Guvern

In favoarea retrimiterii legii la comisie au votat senatorii PSD si ALDE (61 de voturi), iar impotriva cei de la PNL si USR (41 de voturi), acestia din urma cerand dezbaterea si respingerea legii gratierii.

UPDATE ora 14.30 Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat la finalul sedintei Biroului Permanent ca va solicita plenului retrimiterea la comisie a proiectului legii gratierii pentru a fi adoptat in forma propusa de Guvern, mentionand ca acesta este punctul de vedere al coalitiei de guvernare.

”Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coalitiei PSD-ALDE, este ca vom cere in plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul sa fie adoptat in forma avansata de Guvern. E forma pe care o sustinem si dorim ca, din aceasta perspectiva, lucrurile sa fie extrem de clare, mai ales dupa turbulentele care au avut loc saptamana trecuta”, a declarat Calin Popescu Tariceanu.

Intrebat de ce doreste coalitia adoptarea legii in forma trimisa de Guvern, din moment ce actul normativ a fost modificat in Comisia juridica inclusiv cu voturile PSD si ALDE, Tariceanu s-a marginit sa spuna doar ca nu sustine punctul de vedere al comisiei.

”Pentru ca nu sustinem acele formule care au fost la un moment dat aprobate, e adevarat, dupa aceea s-a revenit la nivelul comisiei, de gratiere extinsa pentru faptele de coruptie. Vreau sa spun foarte clar, fara niciun fel de echivoc, nu sustinem acest punct de vedere. S-au facut si alte modificari pe care nu le consideram a fi oportune”, a mai spus Tariceanu, refuzand sa raspunda la intrebarile jurnalistilor despre modificarile pe care le considera inoportune.

Chestionat in continuare de ce nu adopta pur si simplu legea in forma trimisa de Guvern, fara a o mai retrimite la comisie, Tariceanu a sustinut ca trebuie analizate punctele de vedere exprimate de CSM.

”Exista puncte de vedere exprimate si de CSM, care trebuie analizate. Din punctul lor de vedere, sunt anumite prevederi care fac legea sa fie inaplicabila si vrem sa facem o discutie la care sa invitam si CSM si Ministerul Justitie, pentru a pune aceste lucruri in acord”, a explicat presedintele Senatului.

Tariceanu a mai spus ca legea gratierii va primi un vot in plenul Senatului pana pe 23 mai, atunci cand se implineste termenul de adoptare tacita.

inquam

UPDATE ora 13.00 Presedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Serban Nicolae, considera ca legea gratierii, asa cum a fost adoptata de comisia pe care o conduce, este ”absolut ineficienta” pentru ca ”nu rezolva absolut nimic” din moment ce doar aproximativ 450 de persoane ar urma sa iasa din inchisoare si alte aproximativ 600 ar urma sa beneficieze de reducerea pedepsei.

”Din punctul meu de vedere, in forma actuala, este absolut ineficient . El nu rezolva absolut nimic, nu raspunde niciunei nevoi a societatii, nici in ceea ce priveste obligatiile Romaniei fata de CEDO, dar, repet, la final e o decizie politica (...) Din punctul meu de vedere, nu rezolva problema supraaglomerarii”, a declarat Serban Nicolae, potrivit News.ro.

Senatorul PSD a adaugat ca gratierea unor condamnati ar aduce mai multi bani la buget, care ar putea fi investiti in scoli si spitale.

”Gratierea nu costa. Gratierea este o masura de politica penala fara costuri bugetare. Constructia de spitale sau de constructii de invatamant este o chestiune care tine de investitii bugetare semnificative (...) Daca vom continua sa platim zeci de milioane de euro amenda la CEDO despagubiri pentru persoane care stau in penitenciare in conditii improprii, probabil ca vor ramane mai putini bani si pentru spitale, si pentru institutii scolare, si pentru alte investitii de interes social. Dar probabil ca la nivelul Guvernului s-au gasit resursele necesare astfel incat in loc sa gratiem, mai bine platim ceea ce e de platit”, a mai sustinut Serban Nicolae.

589 de condamnati vor beneficia de o reducere cu trei ani a pedesei. Persoanele condamnate pentru fapte de coruptie, abuz in serviciu sau conflict de interese sunt exceptate de la a fi gratiate.

In favoarea raportului de admitere s-au inregistrat 5 voturi, ale senatorilor PSD si UDMR, iar impotriva au fost 4 voturi, de la PNL si USR, partide care au si propus respingerea legii. Singurul reprezentant al ALDE in Comisia juridica, senatorul Ionut Sibinescu, a fost absent si nu a fost inlocuit de nimeni.

Potrivit unei simulari facute de Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) si transmisa Comisiei juridice a Senatului, de legea gratierii adoptata in forma votata luni urmeaza sa beneficieze 1.032 persoane condamnate la inchisoare cu executare.

Dintre acestea, 433 ar urma sa beneficieze de articolul 1, alineatul 1 al legii, care prevede ca ”pedepsele cu inchisoarea, stabilite prin hotarari definitive, se gratiaza (...) in intregime, pedepsele de pana la 3 ani, inclusiv”. Alte 10 persoane care ar urma sa beneficieze de gratiere sunt 9 minori si un condamnat care a implinit 70 de ani.

In ceea ce priveste condamnatii care urmeaza sa beneficieze de o reducere cu 3 ani a pedepselor, numarul acestora este de 589, potrivit simularii transmise de ANP.

Sunt convins ca depopularea inchisorilor va fi considerata de catre CEDO suficienta. Femei insarcinate nu au fost identificate persoane care sa se incadreze in toate aceste conditii sa fie femei insarcinate care sa nu fie condamnate pentru infractiuni exceptate. Deci, cu alte cuvinte, nicio femeie insarcinata nu ar urma sa beneficieze de gratiere, dintre cele care se afla astazi in penitenciar. Persoane cu varsta de peste 60 de ani, niciuna”, a declarat presedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Serban Nicolae.

Proiectul de lege al gratierii urmeaza sa intre tot luni in plenul Senatului pentru dezbatere si vot final, iar apoi sa fie transmis Camerei Deputatilor care este for decizional.

Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a gratierii, dupa trei sedinte in care au adus o serie de modificari actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numara gratierea pedepselor de pana in trei ani, scaderea a trei ani din pedeapsa de pana in zece ani, injumatatirea pedepselor femeilor insarcinate si gratierea integrala a pedepselor persoanelor care au implinit 70 de ani.

In urma cu aproape doua saptamani, in prima sedinta dedicata dezbaterii pe fond a proiectului legii gratierii, Comisia juridica a Senatului a adoptat amendamentul propus de Parchetul General, Asociatia Magistratilor si de Serban Nicolae conform caruia vor urma sa fie gratiate pedepsele cu inchisoarea de pana la 3 ani inclusiv, modificand astfel propunerea Guvernului de a gratia pedepsele de pana in 5 ani.

De asemenea, senatorii juristi au adoptat si un amendament propus de social-democratul Serban Nicolae potrivit caruia se scad trei ani din orice pedeapsa cu inchisoarea de pana in zece ani. ”Se gratiaza… in parte, cu trei ani, pedepsele cu inchisoarea aplicate de instantele de judecata mai mari de trei ani, dar care nu depasesc zece ani”, prevede amendamentul propus de Nicolae. Potrivit senatorului PSD, de aceasta prevedere ar urma sa beneficieze aproximativ 800 de detinuti.

Un alt amendament adoptat la proiectul de lege al gratierii a fost cel potrivit caruia femeilor insarcinate si intretinatorilor de copii de pana in 14 ani li se injumatateste pedeapsa cu inchisoarea, senatorii juristi respingand amendamentul lui Traian Basescu de gratiere si a femeilor condamnate pentru coruptie.

Potrivit amendamentului, ”se gratiaza in parte, cu 1/2, pedepsele cu inchisoare de la 6 la 10 ani, aplicate femeilor insarcinate si persoanelor care au in intretinere minori cu varsta de pana la 14 ani, precum si copii incadrati in grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii”. Propunerea a fost facuta de senatorii Tanczos Barna (UDMR), Liviu Brailoiu (PSD) si Daniel Fenechiu (PNL).

De asemenea, in Comisia juridica a Senatului au fost adoptate alte doua amendamente prin care se prevede ca pedepsele persoanelor cu varsta peste 70 de ani se gratiaza in intregime, iar ale celor de peste 60 de ani se injumatatesc.

”Se gratiaza in parte cu 1/2 pedeapsa cu inchisoarea intre 6 si 10 ani aplicate persoanelor cu varsta de peste 60 de ani”, se arata intr-un amendament adoptat marti de senatorii juristi la proiectul de lege al gratierii.

Celalalt amendament vizeaza persoanele care au implinit 70 de ani. ”Se gratiaza in intregime pedepsele persoanelor cu varsta peste 70 de ani”, se arata in amendamentul adoptat de senatorii juristi.

Nu in ultimul rand, Comisia juridica a Senatului a dublat la doi ani termenul pentru achitarea despagubirilor in vederea gratierii, neachitarea cu "rea credinta" ducand la revocarea clementei.

"Gratierea prevazuta la art. 1-2 este conditionata de achitarea in termen de 2 ani de la data aplicarii actului de gratiere a obligatiilor civile si a a cheltuielilor judiciare la care persoana condamnata a fost obligata prin hotarare judecatoreasca definitiva", se arata in noua formula a textului.

Amendamentele formulate de fostul presedinte al Romaniei Traian Basescu au fost respinse de Comisia juridica a Senatului. Printre acestea se numara gratierea pedepselor de pana in 6 ani de inchisoare, gratierea femeilor condamnate pentru coruptie si majorarea la trei ani a termenului in care cei gratiati trebuie sa achite prejudiciul cauzat prin comiterea infractiunii pentru care au fost condamnati.

Dupa ce miercuri senatorii juristi adoptasera amendamentele social-democratilor serban Nicolae si Liviu Brailoiu, identice cu propunerea lui Traian Basescu, de gratiere a condamnatilor pentru fapte de coruptie, joi acestia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de coruptie, precum darea sau luarea de mita, traficul si cumpararea de influenta, au fost excluse de la a fi gratiate.

Tot joi, senatorii juristi au respins un alt amendament al lui Traian Basescu prin care acesta propunea gratierea celor condamnati la inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu si au votat impotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese sa fie, de asemenea, gratiate.

Duminica seara, in pofida ploii, cateva sute de persoane au protestat din nou in Piata Victoriei fata de Legea gratierii, ei mergand in mars pana la Parlament.

Articol recomandat de sport.ro
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
Citește și...
Ministrul Justitiei vrea ca detinutii sa fie eliberati conditionat mai devreme, insa cu o conditie
Ministrul Justitiei vrea ca detinutii sa fie eliberati conditionat mai devreme, insa cu o conditie

Convins ca nu doar prin gratiere golim puscariile, ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat ca va propune ca detinutii sa poata fi eliberati conditionat mai devreme decat se intampla prezent.

Dragnea,
Dragnea, "dezamagit" de modul in care a functionat Comisia juridica. Soarta lui Serban Nicolae, decisa in Comitetul Executiv

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, ca este „destul de dezamagit” de modul in care a functionat Comisia juridica a Senatului in privinta gratierii pedepselor pentru fapte de coruptie.

Procurorul general, despre gratierea persoanelor condamnate pentru coruptie: Va crea un sentiment de insecuritate in public
Procurorul general, despre gratierea persoanelor condamnate pentru coruptie: Va crea un sentiment de insecuritate in public

Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a declarat, joi, ca se va crea un sentiment de insecuritate in public daca prin lege se va stabili ca pot fi gratiate si persoanele condamnate pentru fapte de coruptie.

Cristian Tudor Popescu, despre gratierea coruptilor:
Cristian Tudor Popescu, despre gratierea coruptilor: "In varianta Comisiei Juridice, cine nu fura e un bou"

Condamnatii pentru dare sau luare de mita si pentru trafic de influenta vor fi gratiati, potrivit amendamentelor adoptate in Comisia Juridica a Senatului, miercuri.

Recomandări
Surse. Primarul general Nicușor Dan își va anunța candidatura la președinția României ca independent
Surse. Primarul general Nicușor Dan își va anunța candidatura la președinția României ca independent

Surse apropiate de primarul general al Capitalei au precizat pentru Știrile Pro TV că Nicușor Dan ar urma să-și anunțe ăn perioada următoare candidatura la Președinția României ca independent.  

De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Un TikTok-er celebru a recunoscut că a primit bani și pentru promovarea lui George Simion, în campanie
Un TikTok-er celebru a recunoscut că a primit bani și pentru promovarea lui George Simion, în campanie

Anchetele care au stârnit numeroase controverse în ultima săptămână continuă. Luni, au ajuns rând pe rând la poliție Horațiu Potra, Bogdan Peșchir și TikTok-erul Makaveli.