Noi imagini cu elevul din Constanța care și-a înjunghiat colegul din cauza unui joc video

×
Publicitate

Incident deosebit de grav într-o şcoală din Constanța. Acolo, un elev şi-a înjunghiat un coleg de clasă după s-au certat pe marginea unui joc video evaluat violent.

Aşa revine în discuţie dependentă pe care unele dintre aceste jocuri o dau. În acelaşi timp, părinţii ar trebui să fie conştienţi şi de faptul că pe anumite canale de comunicare, accesate de adolescenţi, se pot formula ameninţări sau alte mesaje nepotrivite. 

Confruntarea brutală dintre cei doi elevi de clasa a VIII-a a avut loc în pauza mare. Agresorul, care a reuşit să ascundă în haine o armă albă, şi-a pândit colegul iar, la un moment dat, l-a atacat.

Cei doi au avut o dispută pe marginea unui joc online - considerat drept violent.

Mihai Sorin, inspector general ISJ Constanța: "Unul dintre ei l-a aşteptat pe celălalt şi l-a înţepat. Apoi, a fugit din clădire''.

O cameră de supraveghere l-a surprins pe elevul agresor când a fugit de la şcoală, imediat după atac. După doar câteva zeci de minute s-a întors însoţit de mama lui. Directoarea şcolii a povestit că băiatul a relatat fără remuşcări tot ce a făcut.

Mihaela Niculae, director şcoală: "M-a uimit calculul cu care elevul agresor a acţionat. Ne-a uluit. Şi-a menţinut această stare de calm inclusiv în faţa ofiţerilor de poliţie. Nu a avut o explicaţie coerentă numai că au avut un conflict incredibil, de la un joc online."

Elena Stambuli, psiholog şcolar: "Aceste jocuri pe internet pot face că unii copii să se identifice cu personajele din jocul respectiv. Jocurile pe internet conduc către un comportament agresiv. Învaţă copiii să se comporte ca şi eroii pe care ei îi urmăresc."

În 2016, când a fost făcută ultima statistică, la Institutul de Psihiatrie Socola din 3.000 de copii trataţi acolo, 1.000 au fost diagnosticaţi cu dependenţă de tehnologie. Afecţiunea se referă inclusiv la agresivitatea pe care adolescenţii o pot căpăta din jocurile video ori după ce părinţii le blochează accesul la ele considerând că în acest fel îi feresc de efectul lor considerat nociv.

Petronela Nechita, medic psihiatru: "Dependența se instalează foarte repede şi când restricţionăm accesul copilului la internet sau la gadgeturi apare agresivitatea. Este nevoie de terapie pe perioadă lungă de timp."

În jocurile de reţea, pericole ascund şi acele canale unde copiii pot interacţiona cu necunoscuţi din toată lumea.

Andrei Mazuru, consultant IT: "Chatul de pe jocuri nu are un control foarte mare deoarece producătorii de jocuri nu fac un efor către chestia asta. Dar, într-adevăr poţi să raportezi în momentul în care îţi este adresat un limbaj injuruios dar live nu se poate face nimic. Ar trebui să ai un moderator care să vadă live ce se întâmplă şi este cam imposibil având în vedere că sunt atâtea conexiuni şi atâţia jucători."

În cazul elevului din Constanța care şi-a înjunghiat colegul, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru loviri şi folosirea de obiecte periculoase. Rănitul a fost dus la spital şi după ce medicii i-au acordat îngrijiri a fost externat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Cât a costat cel mai mare ton care a ajuns vreodată în România

Pieţele de pește din toată ţara au fost, joi, pline de clienţi, la fel şi restaurantele de profil.

Se pregătește o hartă online pentru șoferi. Ce pot vedea în timp real

Drumarii români anunță că în cazul vijeliilor extreme vor închide circulația.

Cine este noul șef al Bisericii Catolice din România. Monseniorul Ioan Robu s-a retras

Papa Francisc l-a numit joi pe Monseniorul Aurel Percă, în funcţia de Arhiepiscop Mitropolit de București.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.