Klaus Iohannis, internat și operat la umărul stâng. Anunțul medicilor despre starea președintelui

×
Publicitate

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost internat joi 25 octombrie 2018, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila", pentru o intervenție chirurgicală la umărul stâng.

”Intervenția s-a desfășurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune”, precizează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

Aceeași sursă precizează că ”președintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”.  

”Astăzi, 25 octombrie a.c., președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în vederea efectuarii unei intervenții minim invazive artroscopice la umărul stâng.

Intervenția a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator și antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical.

Anterior, domnul președinte al României a fost supus aceleași proceduri minim invazive artroscopice și pentru tratamentul afecțiunilor suferite la nivelul articulației umărului drept”, se precizează într-un comunicat de presă al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central.

Joi după amiază, președintele Klaus Iohannis a participat la festivitățile organizate în București, de Ziua Armatei Române.

În 26 aprilie 2016, preşedintele a fost operat la umărul drept.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c. (2016 - n.r.), la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept”, anunţa atunci Administraţia prezidenţială într-un comunicat, precizând că ”intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor”. ”Starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei”, mai informa Administraţia prezidenţială.

La rândul lor, reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila” precizau atunci, într-un comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis a fost operat la umărul drept pentru "impingement (conflict) subacromial drept", "bursită subacromială dreaptă" şi "leziune de tendon supraspinos". "Intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii optime, iar în prezent,starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună", mai spuneau reprezentanţii unităţii medicale.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61977238
Rezultate LOTO 6 din 49, 25 octombrie 2018. Numerele norocoase

Rezultate LOTO 6 din 49, 25 octombrie 2018. Joi, 25 octombrie 2018, au avut loc noi trageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

61995975
Alertă cu bombă într-un avion Wizz Air. Dialogul dintre pilot și turnul de control, înainte de aterizare

Alertă cu bombă pe Aeroportul ”Henri Coandă”, din Otopeni. Un avion Wizz Air, care zbura din Georgia spre Polonia, a aterizat de urgență și a fost izolat pe o platformă a aeroportului.

61995963
Procurorii au început audierile în cazul copilului mort la Sanador. Cum se apără medicul care l-a operat

Părinții lui Ştefan, băiețelul de un an şi 10 luni mort în urma unei intervenții chirurgicale la spitalul Sanador din București, au ajuns joi în fața procurorilor.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.