Iohannis, la summitul Iniţiativei celor Trei Mări: Trebuie să implementăm proiectele de la București

62051917
Pro TV

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, înaintea participării la cel de-al patrulea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), că speră ca proiectele creionate la București, anul trecut, să fie implementate efectiv în Slovenia.

"Sunt foarte bucuros că am ajuns la acest summit, aici, la Ljubljana. Summitul Inițiativei celor Trei Mări a ajuns la maturitate și cred că azi și mâine avem multe lucruri concrete de discutat. Este important să ajungem în faza în care implementăm efectiv proiectele pe care am început să le listăm  încă de la summitul de la București, de anul trecut. Este important că am reușit să aducem parterneri foarte importanți, Statele Unite, Uniunea Europeană, Germania și cred că ne apropiem de câteva proiecte foarte serioase pentru regiune", a declarat Iohannis.

Răspunzând unei întrebări, Iohannis a continuat: "Putem face foarte mulți pași, parțial i-am început deja. Aș menționa doar BRUA, interconectorul care va deschide piața pentru rezervele din Marea Neagră. Avem interconectorul cu Ungaria, cu Bulgaria, care, de asemenea, sunt foarte importante pentru întreaga regiune. Dar și dezvoltarea energeticii din România contribuie cu siguranță la securitatea  energetică nu numai a României, dar și a întregii regiuni".

 

Ce înseamnă Summitul Iniţiativei celor Trei Mări

 

Iohannis este prezent la Summitul din Slovenia, care reprezintă primul pas în procesul de implementare a deciziilor importante luate la Summitul găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, în septembrie 2018, la Bucureşti.

Pe lângă şefii de stat din ţările participante la I3M, la fel ca la Bucureşti, la Summitul din Slovenia vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană, precum şi instituţii financiare europene.

Preşedintele României va participa la dineul oficial găzduit de preşedintele Sloveniei, Borut Pahor. Alături de şefii de stat ai ţărilor participante la Iniţiativa celor Trei Mări, vor mai fi prezenţi preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Secretarul Energiei al SUA, Rick Perry.

În data de 6 iunie, preşedintele Klaus Iohannis va participa la Sesiunea Plenară a Summitului. Ulterior, preşedintele României va susţine declaraţii de presă, alături de preşedintele Sloveniei, preşedintele Croaţiei, preşedintele Poloniei şi de preşedintele Comisiei Europene.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale - transport, energie, digital; creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii şi la consolidarea proiectului european; precum şi întărirea relaţiei transatlantice, prin stimularea prezenţei economice a SUA în regiune, scrie News.ro.

Summitul de la Bucureşti din 17-18 septembrie 2018 a adoptat decizii esenţiale pentru viitorul Iniţiativei, precum lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital (48 de proiecte de interconectare prioritare, din care 27 proiecte multilaterale, de anvergură); organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (cu peste 600 oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai UE şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale); lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M (prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele, de către 7 Camere de Comerţ din cele 12 state participante); primii paşi pentru lansarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62051907
Un agent prezintă starea jalnică a echipamentului primit. Până și cătușele sunt un pericol

"Pistoalele din dotare sunt atât de vechi încât se pot descărca accidental", "la vizita Papei nu am avut suficiente staţii prin care să comunicăm", iar "cătuşele sunt atât de uzate încât uneori le tăiem cu flexul".

62051906
Costică Constanda va primi 10% din bugetul Primăriei București. Reacția sa după decizie

Omul de afaceri Costică Constanda va primi o despăgubire uriaşă de la Primăria Capitalei. Aproape 130 de milioane de euro, spune el, adică în jur de 10% din bugetul Primăriei Bucureşti.

62051905
Tragedii provocate de ploile fără precedent. 4.000 de oameni au rămas rupți de lume

Ploile violente care lovesc România fără încetare provoacă tragedii în lanț.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.