Jurnalistul George Stanca a murit, luni, la vârsta de 71 de ani

62019421
Facebook.com

Jurnalistul şi poetul George Stanca a murit luni, la vârsta de 71 de ani, la Spitalul „Sfânta Maria“ din Bucureşti.

Decesul a survenit după-amiază, în urma unui stop cardio-respirator, potrivit Click!, publicaţie pentru care Stanca scria editoriale din 2007.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990, George Stanca a urmat cursurile Institutului de Contrucţii din Bucureşti şi a debutat ca publicist în 1971, în revista Săptămâna, fiind redactor al unei rubrici muzicale.

A fost secretar muzical al Cenaclului „Flacăra”, descoperindu-i pe unii ca Mircea Vintilă, Radu Gheorghe, şi redactor la revista Flacăra.

A debutat în revista Luceafărul, în 1978, cu poezii semnate G.G. Crăciun, iar debutul editorial a fost reprezentat de volumul de versuri „Tandreţe maximă“ (1981).

Cunoscut şi sub pseudonimul Ghenadi Strungar, el a fost fost condamnat, în 2013, la închisoare pentru plagiat, găsit vinovat pentru o traducere a cărţii „Jurnalul“ lui Lev Tolstoi. A primit un an cu suspendare.

De-a lungul carierei, George Stanca a condus mai multe redacţii, între care Fair Play şi Viaţa mondenă, a fost şi realizator de radio şi televiziune.

 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62017859
Tăriceanu, despre majorarea bugetului serviciilor: „Trebuie să primim nişte justificări”
Șeful Senatului și liderul ALDE,  Călin Popescu-Tăriceanu, a vorbit luni despre bugetul serviciilor secrete pentru anul 2019.
62019417
Două mașini făcute scrum în Ard. Focul a fost pus intenționat
Flăcări uriaşe s-au înălţat duminică seara într-o localitate din Arad, unde două autoturisme au ars complet. După ce au stins incendiul, pompierii au stabilit că tocmai proprietarul a pus focul intenţionat.
62019416
Fetiță de 4 ani operată de urgență, după ce a fost violată de educatorul ei
Un profesor a fost condamnat la moarte prin spânzurare, după ce a violat cu sălbăticie o minoră de patru ani. Abuzul a fost atât de grav încât fetița a avut nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a i se rearanja intestinele.