Judeţul unde s-ar putea introduce "măsuri dure" din cauza noilor cazuri de Covid-19

62134183
Getty

Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, nu exclude aplicarea de măsuri "mai dure" dacă numărul cazurilor zilnice de COVID-19 va creşte în judeţ, scrie Agerpres.

"Vom face tot ceea ce este instituţional posibil să verificăm modul cum se respectă măsurile. În funcţie de ritmul de creştere a numărului de cazuri pozitive din Argeş vom fi deschişi să aplicăm şi alte măsuri, mai dure decât în acest moment. Nu ne dorim acest lucru şi sperăm ca cetăţenii să dea dovadă de responsabilitate şi să respecte măsurile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus", a declarat Soare, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Instituţia Prefectului Argeş.

Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, poliţiştii argeşeni au efectuat verificări la 52 de societăţi comerciale, fiind aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale în valoare de totală de 10.750 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Jandarmii au aplicat şi ei trei amenzi în valoare de 3.500 de lei şi opt avertismente persoanelor care nu au purtat masca de protecţie în spaţiile închise. De asemenea, pompierii au verificat două societăţi comerciale şi 110 persoane, dintre care 12 au fost surprinse nepurtând masca de protecţie în spaţii închise, fiind aplicate avertismente şi amenzi în valoare totală de 1.000 de lei.

Numărul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în judeţul Argeş a ajuns, marţi, la 1.030, circa 800 fiind înregistrate în ultima lună. În spitale erau internaţi 418 pacienţi, dintre care opt la ATI.

De la începutul pandemiei, 279 de persoane din judeţul Argeş diagnosticate cu COVID-19 s-au vindecat, iar 58 au murit.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62135697
Record istoric de avertizări Cod roşu în România. Cum va fi vremea în iulie și august
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis anul acesta peste 100 de mesaje Cod Roşu de vreme severă, cele mai multe în iunie şi iulie, un adevărat record care nu s-a mai înregistrat din 2005.
62133138
Peste 6.000 de pacienți spun că li s-au cerut ”atenții” în spitalele publice din România
6.371 de pacienți din spitalele publice s-au plâns că medici sau asistente le-au solicitat bani ori atenții, în 2019, arată un raport publicat de Observatorul Român de Sănătate.
62135698
Ministrul Sănătății, despre aglomerația de pe litoral: ”Există posibilitatea să devină focare”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că timp de aproximativ o săptămână, în România, nu va exista un cadru legislativ care să-i oblige pe cei infectați cu Covid-19 să rămână internați sau în izolare la domiciliu.