Iohannis a promulgat legea reducerii vârstei de pensionare pentru persoanele din localităţi poluate

62156940

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care prevede că persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare beneficiază de reducerea cu 2 ani a vârstei de pensionare, fără penalizare.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astfel, joi, actul normativ pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Actul normativ prevede că "persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/ sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor" în mai multe localităţi şi pe o rază de 8 km în jurul acestora beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.

Potrivit legii, aceste localităţi sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localitatea Băiţa din judeţul Bihor, localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul
Bacău, localităţile Crizbav, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, localităţile Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, localitatea Năvodari din judeţul Constanţa, localitatea Baraolt din judeţul Covasna, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62150924
Cozminschi (ANPC): În şedinţa de Guvern de astăzi urmează să se instituie purtarea măştii la nivel naţional
Guvernul ar putea decide în şedinţa de joi obligativitatea purtării măştii la nivel naţional, a anunţat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Eduardt Cozminschi.
62145425
În județul Harghita nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienţii cu COVID-19
Cele 14 locuri de ATI destinate pacienţilor bolnavi de COVID-19, existente în spitalele din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, sunt ocupate în acest moment, au precizat reprezentanţii celor două unităţi medicale, scrie Agerpres.
62156930
Protest al sindicaliștilor din poliție în fața MAI. Treptele instituției au fost umplute cu jucării de pluș
Protest neobişnuit la Ministerul de Interne. Sindicaliştii din poliţie au umplut treptele instituţiei cu jucării de pluş. Se plâng ca în plină criză provocată de pandemie sunt discriminaţi.