Inundațiile reprezintă un risc major pentru România. Unde se vor înregistra cele mai mari pierderi economice

×
Publicitate

Fără o strategie pusă la punct și măsuri concrete, România va avea probleme uriașe cu inundațiile și seceta, după cum arată cel mai nou raport al Băncii Mondiale.

Pentru că schimbările climatice ne afectează tot mai mult, până în anul 2050 țara noastră trebuie să ajungă la neutralitate climatică.

Asta înseamnă că numărul mașinilor pe combustie trebuie să scadă, gazul să fie înlocuit cu energie verde, iar cărbunele să dispară definitiv din centralele energetice până în anul 2030.

Inundații, secetă sau chiar episoade severe de caniculă vor afecta din ce în ce mai mult ecosistemele naturale, potrivit raportului făcut pentru România de Banca Mondială.

Reprezentații instituției trag un semnal de alarmă și spun că din punct de vedere economic, dintre toate țările din estul Europei, țara noastră va avea cel mai mult de suferit.

Marc Sadler, reprezentant Banca Mondială: „Inundațiile reprezință un risc major pentru România. Preconizăm aproape două miliarde de dolari pagube din cauza inundațiilor. ”

Datele din raport ne arată amploarea fenomenului. Cele mai mari pierderi economice vor fi în județele din centrul și vestul țării, unde infrastructura rutieră și cea agricolă vor avea cel mai mult de suferit.

inundatii

Parlamentarii au pus pe hârtie în ultimii ani tot felul de strategii de irigare, plantare de copaci sau de captare a apelor. Însă, multe au rămas doar la nivel de proiect.

Mircea Fechet, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: „Unele date prezentate sunt îngrijorătoare, inundațiile care devin tot mai frecvente și pun în pericol sănătatea și bunăstarea populației. Valurile de căldură și secetă care acoperă un sector important și de subzistență pentru foarte mulți români. ”

Cea mai recentă hartă care arată problema secetei din țara noastră este îngrijorătoare.

inundatii

Aproape jumătate din terenul agricol este vulnerabilă la secetă, în special în regiunea de sud și sud-est. În ultimii 35 de ani, România a înregistrat pierderi estimate de 12 miliarde de euro din cauza secetei.

Sunt probleme și pe plan energetic. 70% din consumul total de energie al României depinde de combustibilii fosili, iar tranziţia energetică este esenţială.

Anna Akhalkatsi, reprezentatul Băncii Mondiale în România:„Tranziția verde este o oportunitate. Chiar și raportul nostru a arătat că România poate obține beneficii din această tranziție. ”

În județul Mureș, 50 de gospodării din localitatea Gornești au fost echipate cu instalații de încălzire pe gaz combinat cu hidrogen.

Cristian Călin, manager tehnic gaz: „Trebuie să ne gîndim la o soluție de viitor. Sunt tendințe tot mai accentuate de a renunța la combustibilul fosil, gaze, cărbune, lemn. Orice cantitate de hidrogen amestecat în gaze naturale înverzește gazul, reduce amprenta de carbon .”

Reprezentanții Băncii Mondiale spun că dacă parlamentarii vor ține cont de recomandările făcute, România și-ar putea crește venitul național de aproape trei ori în următorii 30 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Teodosie vrea din nou să fie ridicat la rang de Mitropolit. „Nu e doar dorința mea, toți preoții m-au îndemnat””

Cunoscut pentru multe ieșiri publice controversate, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, cere din nou să fie ridicat la rang de mitropolit.

Reacția lui George Simion după ce un membru AUR a fost prins luând mită: „Am văzut că la PSD iau câte 300.000 - 400.000 €”

Acuzații de corupție în Alianța pentru Unirea Românilor. Șeful de cabinet al unei deputate AUR a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit de la un coleg de partid 1500 de lei șpagă.  

Zeci de mii de pelerini la Sfântul Dumitru din București. Cozile s-au întins pe 3 kilometri. Cel mai tânăr pelerin are 3 luni

Pelerinajul Sfântului Dumitru din București a primit întăriri din Grecia. Delegația unei mitropolii grecești a adus relicvele unui sfânt care au fost așezate lângă rămășițele celor patru sfinți păstrate la noi tot anul.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.